Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.09.2015

Valeriu Streleț s-a întâlnit cu Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, în cadrul vizitei la New York

Valeriu Streleț s-a întâlnit cu Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, în cadrul vizitei la New York

Prim-ministrul Valeriu Streleţ, însoțit de Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut o întrevedere cu Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, în contextul participării celor doi oficiali la sesiunea Adunării Generale ONU.
 
Premierul a declarat că relaţia dintre Republica Moldova şi Lituania este bazată pe solidaritate şi încredere şi a evidenţiat calitatea deosebită a dialogului politic bilateral, intensitatea contactelor şi vizitelor bilaterale la diverse nivele.
 
Oficialii au discutat despre implementarea agendei europene a Republicii Moldova, reformele realizate în vederea preluării standardelor europene, în special în domeniile de interes pentru ţara noastră. „Lituania este pentru Republica Moldova un partener important, care ne sprijină în realizarea reformelor interne şi a aspiraţiilor europene”, a precizat Valeriu Streleț.
 
Prim-ministrul a adus aprecieri pentru sprijinul pe care statul lituanian îl oferă ţării noastre. La rândul său, Dalia Grybauskaitė a menţionat că Lituania va continua să sprijine Republica Moldova în realizarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, precum şi a implementării reformelor necesare.
 
Părțile au discutat și despre dimensiunea asistenţei pentru dezvoltare, fiind apreciată menţinerea Republicii Moldova în top 7 state prioritare pentru asistenţă externă a Lituaniei, în cadrul căreia se implementează cu succes proiecte comune privind consolidarea capacităţilor instituţionale vamale, fitosanitare şi judecătoreşti din țara noastră, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus