Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.10.2015

Comisia pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al BNM s-a întrunit astăzi în ședința de constituire

Comisia pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al BNM s-a întrunit astăzi în ședința de constituire

În debutul reuniunii, Președintele Parlamentului Andrian Candu a dat citire Dispoziției cu privire la instituirea Comisiei și i-a prezentat pe cei 9 membri ai acesteia, printre care deputați din toate fracțiunile parlamentare, inclusiv din opoziție, cu excepția PCRM, reprezentanți ai societății civile, mediului academic, experți independenți și specialiști în domeniul bancar.

Scopul Comisiei constă în elaborarea criteriilor de selecție și organizarea concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Andrian Candu a explicat necesitatea creării Comisiei prin faptul că legislația în vigoare nu reglementează modalitatea, termenele și condițiile de selectare a candidatului, care este numit de Parlament la propunerea șefului Legislativului.

„Atât societatea civilă, cât și politicul sugerează de mai mult timp că trebuie să existe transparență și deschidere în selectarea candidaților, care trebuie să se bazeze pe criterii profesionale și de integritate, astfel încât întreaga societate să înțeleagă mecanismul și să se evite politizarea sau influențele politice, care, eventual ar prevala asupra criteriilor de selecție”, a declarat Președintele Parlamentului.

„Deși nu este prevăzut de lege, am inițiat formarea acestei comisii pentru a delega atât reprezentanților formațiunilor parlamentare, cât și societății civile, precum și unor instituții specializate dreptul și posibilitatea de a selecta cei mai buni candidați pentru funcția de Guvernator”, a subliniat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe membrii Comisiei să asigure calitatea, profesionalismul, integritatea și transparența procesului de selectare a candidaților și să invite mass-media la toate ședințele de lucru ale Comisiei. „Aceasta este o premieră pentru Republica Moldova, care ar putea schimba modalitatea de selectare și numire a înalților funcționari”, a adăugat șeful Legislativului.

Potrivit Dispoziției Președintelui Parlamentului, în termen de cel mult 3 zile de la constituire, Comisia va elabora și aproba propriul Regulament de funcționare și va anunța concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al BNM.

Președintele și Secretarul Comisiei urmează a fi aleși din componența acesteia, în cadrul primei ședințe de lucru, cu votul majorității membrilor Comisiei.

Comisia are la dispoziție 30 de zile pentru realizarea misiunii sale. Astfel, la 6 noiembrie curent, Comisia urmează să prezinte candidatul selectat Președintelui Parlamentului, pentru a fi propus Legislativului la funcția de Guvernator al BNM.

Prima ședință de lucru a Comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al BNM va avea loc mâine, 7 octombrie curent. Reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la toate ședințele Comisiei, anunță un comunicat al Legislativului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus