Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.10.2015

Acordul cu Republica Moldova pentru un împrumut de 150 de milioane de euro, supus spre ratificare Parlamentului

 Acordul cu Republica Moldova pentru un împrumut de 150 de milioane de euro, supus spre ratificare Parlamentului

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în valoare de maximum 150 de milioane de euro.

Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege de ratificare a Acordului privind acordarea unui ajutor financiar rambursabil în valoare de maxim 150 milioane de euro Republicii Moldova.

Acordul a fost semnat miercuri la Chișinău.

"Putem să sprijinim pe această perioadă scurtă și foarte dificilă Republica Moldova, în speranța și cu dorința și cu condiția ca reformele absolut necesare din Moldova să continue într-un ritm accelerat, inclusiv negocierile și acordul cu instituțiile financiare internaționale și toate celelalte reforme care să păstreze Republica Moldova alături de Uniunea Europeană și de România", a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Ponta a adăugat că, la acest moment, Republica Moldova traversează un moment extrem de greu. "Într-un moment extrem de greu te ajută doar cineva foarte apropiat cum este România", a precizat prim-ministrul.

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri și decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus