Cetățenii Republicii Moldova deja plătesc pentru devalizarea a trei dintre cele mai importante bănci din republică din care au dispărut fonduri de circa 1 miliard de dolari chiar înaintea alegerilor din noiembrie 2014, prin achitarea unor rate ale dobânzilor mult mai ridicate la credite, a declarat luni reprezentantul Băncii Mondiale la Chișinău, Alex Kremer, citat de Radio Chișinău.
Potrivit oficialului, pierderile puteau fi evitate, întrucât Banca Mondială a avertizat autoritățile încă în 2013 că există riscuri în cazul celor trei bănci, iar în aprilie 2014 Banca Mondială a avertizat că nu va mai oferi finanțare până când problema nu va fi rezolvată. Este vorba de Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
'Moldova plătește prin rate foarte înalte la credite și va plăti în viitor printr-o presiune fiscală și mai mare pentru a achita datoriile apărute ca urmare a fraudei bancare. Evident, este inacceptabil ca populația Republicii Moldova să plătească pentru pierderi care puteau fi prevăzute și evitate', a declarat Alex Kremer.
Potrivit unei analize făcută publică luni de Banca Mondială, creșterea economică a Republicii Moldova va fi anul acesta de—2 la sută din PIB, iar anul viitor de 0,5 la sută. Totodată, s-a diminuat consumul, din cauza volumului scăzut de bani trimis de moldovenii care lucrează în străinătate rudelor din țară cu aproape 30%.
Inflația a fost de peste 12% în septembrie 2015, iar politica monetară a fost înăsprită într-un mod fără precedent. Moneda națională a pierdut o pătrime din valoarea sa față de dolarul american, mai arată datele oficiului Băncii Mondiale din Chișinău, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.10.2015Reprezentantul Băncii Mondiale la Chișinău: Cetățenii sunt cei care plătesc deja pentru miliardul de dolari dispărut
Comentarii (0)