17 femei din localităţi rurale sunt susţinute de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată pentru a îşi dezvolta afaceri. Ele au primit cecurile de grant, în mărime de apr. 5000 de dolari, la o ceremonie organizată în cadrul Expoziţiei Farmer 2015, unde circa 40 de antreprenori şi-au expus bunurile pe care le produc la un stand comun, cu genericul „Afacere frumoasă la tine acasă”.
Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată este implementat de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women), cu susţinerea financiară a Guvernului Danemarcei şi Suediei.
„În toate programele de dezvoltare economică, este important de a ajunge la femeile cu cele mai mari nevoi, în special la cele din grupurile marginalizate – femeile din mediul rural, femeile cu mulți copii, persoanele în etate, lucrătoarele casnice, migrantele și femeile cu nivel scăzut de calificare, printre altele. Prin intermediul sprijinului oferit de Program, astăzi avem 17 femei gata să înceapă sau să-şi extindă afaceri. Avem încredere că aceste femei îşi vor crelte nivelul de încredere, vor obţine venituri mai mari și bunăstare familiilor lor ca urmare a suportului Programului. Mai mult, avem încredere că această susţinere va crea noi locuri de muncă și va contribui la veniturile locale în comunități”, a declarat Ulziisuren Jamsran, reprezentantă de țară, UN Women în Moldova.
„Evenimentul de astăzi ne oferă posibilitatea să admirăm produsele antreprenorilor care au beneficiat de susţinere, inclusiv financiară şi, timp de jumătate de an, şi-au dezvoltat afacerile. Pe de altă parte, avem ocazia să contribuim la demararea de noi afaceri iniţiate de femei din mediul rural. Aceste femei vor putea creşte alături de copii şi de ţara lor, în calitate de antreprenoare”, a declarat Narine Sahakyan, reprezentanta permanentă adjunctă PNUD Moldova.
Beneficiarele de granturi deţin sau urmează să iniţieze afaceri în domeniul apiculturii, zootehniei, de prelucrare a produselor alimentare, horticulturii, florăritului, meşteşugăritului, confecţiilor, prestare de servicii etc.
Liubovi Zară, locuitoare a satului Ciuciuleni (Hânceşti), mamă a cinci copii, este una din beneficiarele de granturi. Ea intenţionează să înceapă dezvoltarea unei ferme de nutrii şi iepuri. „De mult timp îmi doresc să încep o afacere care să-mi permită să stau lângă copii şi să le ofer un viitor asigurat. Din păcate, aveam nevoie de ceva investiţii pentru a începe această activitate. Nutriile sunt o specie de rozătoare puţin capricioasă, iar cererea pentru carnea şi blana acestora este în creştere pe piaţa din Moldova. Astfel că sunt sigură de reuşita afacerii”, a declarat antreprenoarea din Ciuciuleni.
Antreprenoarele vor beneficia de asistenţa Programului timp de un an pentru a implementa cu succes planurile de afaceri.
În aprilie curent, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată a acordat alte 38 de granturi în mărime de până la 5000 de dolari. Cei 38 de antreprenori, care şi-au expus bunurile la standul comun la Expoziţia Farmer 2015, au creat 140 noi locuri de muncă în cele 30 de comunităţi partenere.
300 antreprenori din R. Moldova au beneficiat de instruiri în domeniul businessului, oferite de Program.
Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată sprijină 30 de localităţi-ţintă la dezvoltarea mediului economic local. Acesta este parte a prevederilor Strategiei Naționale de Descentralizare a Republicii Moldova, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2012.
Mai multe despre proiect:
http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/operations/projects/poverty_reduction/joint-integrated-local-development-programme/