Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.10.2015

”Zilele businessului regional” s-au desfășurat la Rezina și Leova

Zeci de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice locale s-au întâlnit, în această săptămână, cu specialiști Ministerului Economiei, experți externi și reprezentanți ai instituțiilor financiare în cadrul Campaniei ”Zilele businessului regional”, desfășurată în incinta Incubatoarelor de Afaceri din Rezina și Leova.

La evenimente, specialiștii Ministerului, dar și experții invitați au informat antreprenorii despre oportunitățile de finanțare și dezvoltare ale afacerii, inclusiv prin intermediul proiectelor externe de dezvoltare, despre importanța creșterii competitivității prin implementarea standardelor de calitate. De asemenea, agenții economici au fost informați despre comerțul pe piața Uniunii Europene, implementarea standardelor de calitate, a cerințelor tehnice.

Spre final, invitații au adresat un șir de întrebări cu privire la dificultățile întâmpinate în activitatea de antreprenoriat atât în timpul inițierii, dezvoltării și lichidării afacerii, cât referitor la exportul pe piața europeană. În context, specialiștii Ministerului, dar și ai ODIMM-ului, au răspuns la întrebările agenților economici, totodată, au notat solicitările acestora de îmbunătățire a condițiilor de atreprenoriat.

Campania ”Zilele businessului regional”, este desfășurată de Ministerul Economiei și Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în perioada 20 octombrie-16 noiembrie 2015, pe platforma celor 9 incubatoare de afaceri din țară. Următoarea întâlnire va avea loc la 3 noiembrie, în incinta Incubatorului de Afaceri din or. Sângerei, potrivit Ministerului Economiei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus