Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.11.2015

Începînd cu 2 noiembrie 2015, Banca Națională a Moldovei pune în circulație opt monede comemorative ca mijloc de plată şi în scop numismatic

Potrivit BNM, una dintre acestea, dedicată scriitorului național din sec. XIX-XX, Constantin Stere, a fost bătută în aur și în argint, completînd seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din mun.  Chişinău”. Moneda din aur, are valoarea nominală de 100 lei și un tiraj de 300 unități. Moneda din argint are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități.

Alte două monede din argint suplimentează seria „Personalităţi” și prefigurează două nume

reprezentative pentru literatura și arta actoricească din spațiul basarabean, Grigore Vieru și Constantin Constantinov. Piesele au  respectiv valoarea nominală de  100 și 50 lei, iar tirajul de 1000 și 500 unități.

Prin emisiunea monedelor din argint: “Maria Bieșu - 80 de ani de la naştere” și “Conacul Pommer” sînt inaugurate două serii - „ Femei celebre” și  „Conace boierești”. Astfel, comemorarea primadonei Operei Naționale a deschis o nouă pagină în omagierea personalităților feminine din Republica Moldova. Cealaltă monedă repune accentele istorice pe valoarea arhitecturală a caselor din satele noastre. Ambele monede au valoarea nominală de 50 lei și tirajul de 500 unități.

Seria “Locașuri sfinte”, de asemenea, mai include de astăzi o monedă - ”Biserica de lemn  „Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul Satului, Chişinău.” Cu o valoare nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități, piesa este o continuare a punerii în valoare a monumentelor de arhitectură veche autohtonă de acest gen. Moneda “Broasca – ţestoasă - de – baltă” din seria „Cartea Roşie a Republicii Moldova” are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități..                      

Comercializarea monedelor comemorative și jubiliare se efectuează prin intermediul băncilor licențiate, la un preț de pînă la trei la sută peste cel stabilit de Banca Națională, anunță Serviciul de presă al  Băncii Naționale a Moldovei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus