Trimite e-mail | Printeaza
Granturi si burse
04.11.2015

Lista instituțiilor de învățământ care au dreptul să organizeze studii de doctorat a fost aprobată

Guvernul în exercițiu a aprobat astăzi hotărârea privind acordarea dreptului de organizare a studiilor superioare de doctorat unui număr de 11 instituţii de învăţământ superior, 10 consorţii naţionale, un consorţiu internaţional şi trei parteneriate, prin autorizarea de funcţionare provizorie a 43 de şcoli doctorale şi programelor de doctorat ale acestora.

Acestea au fost selectate de Agenția Națională de Asigurare a Calității Învățământului Profesional (ANACIP) în urma evaluării celor 46 de dosare depuse în acest sens. Principalele argumente formulate de experţii evaluatori ce au stat la baza deciziei de respingere a autorizării de funcţionare a trei şcoli doctorale şi a unor programe de doctorat, se referă la un număr insuficient de titulari pentru a coordona activitatea doctoranzilor, lipsa continuităţii licenţă-masterat-doctorat, precum şi depunerea unor dosare incomplete.

Acordarea dreptului instituțiilor de învățământ privind organizarea studiilor de doctorat are loc conform prevederilor stipulate în Codul Educației și a altor acte normative conexe.  

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus