Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a participat la primul Forum Investițional din Găgăuzia, desfășurat asăzi la Comrat.
Stephane Bride a salutat inițiativa autorităților UTA Găgăuzia de a organiza un asemenea forum în regiune, în contextul în care atragerea investițiilor în țară și dezvoltarea mediului de afaceri este o prioritate a Guvernului. ”Consider că este atât momentul, cât și locul potrivit în care să reafirm importanța dezvoltării economice echilibrate și durabile în regiuni. O realizare în acest sens este deschiderea recentă a Agenției pentru Dezvoltare Regională din Găgăuzia, prin intermediul căreia vor fi aplicate mecanisme de dezvoltare regională și vor fi direcționate mai multe fonduri în autonomie atât pentru infrastructură, cât și pentru creșterea mediului de afaceri”, a spus ministrul Economiei.
În cadrul evenimentului, Viceprim-ministrul Stephane Bride a accentuat că acordurile de liber schimb cu Uniunea Europeană, CSI și alte state oferă avantaje pentru investitorii interesați de comerțul cu țările, care au nevoie de acces pe aceste piețe. ”Vreau să subliniez angajamentul Guvernului de creare a unui climat investițional favorabil, asigurat de o stabilitate fiscală și o predictibilitate legislativă, care să stea la baza relansării economiei”, a subliniat Stephane Bride.
Ministrul Economiei a susținut că pentru a avea o economie competitivă, autoritățile întreprind măsuri pentru eliminarea constrângerilor, reducerea biurocrației, simplificarea reglementărilor, sporire a încrederii antreprenorilor și investitorilor în politicile economice ale statului.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, și-a exprimat încrederea că Forumul Investițional va permite stabilirea unui dialog dintre autoritățile autonomiei cu mediul de afaceri, va contribui real la îmbunătățirea climatului investițional atât în Găgăuzia, cât și în Republica Moldova, în ansamblu.
La primul Forum Investițional, organizat de autoritățile UTA Găgăuzia în perioada 6-7 noiembrie curent, au participat peste 250 de reprezentanți ai autorităților centrale și locale, oameni de afaceri și delegați ai structurilor de stat din Turcia, Federația Rusă, Republica Belarus, Estonia, România, etc. În prima zi a Forumului au fost semnate contracte de creare a unei întreprinderi moldo-belaruse de asamblare a tractoarelor în satul Tomai, construcția unui hotel modern în orașul Comrat, implementare a unui proiect de producere a energiei electrice din biomasă în Ceadâr-Lungă ș.a. Potrivit estimărilor organizatorilor, pe parcursul celor două zile urmează a fi semnate circa 20 de contracte investiționale și de colaborare.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.11.2015Ministrul Economiei a participat la primul Forum Investițional din Găgăuzia
Comentarii (0)