Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
10.11.2015

Autoturism VOLVO incarcat cu circa 30 mii tigarete de diverse marci, retinut la vama Leuseni

În ultimele 24 de ore, inspectorii postului vamal Leușeni au reținut în vederea confiscării circa 30 mii bucăți țigarete de mărcile ”Rothmans” și ”Ashima” și un autoturism Volvo adaptat pentru transportarea ilicită a acestora.

La data de 09 noiembrie 2015, pe sensul de ieșire din țară a postului vamal Leușeni, s-a prezentat un cetățean moldovean la volanul unui ”VOLVO XC90”, care se deplasa din Republica Moldova în România.

Pentru că au apărut suspiciuni potrivit cărora bărbatul transporta bunuri nedeclarate, inspectorii vamali au efectuat un control amănunțit al unității auto, descoperind în salonul mașinii mai multe locuri special amenajate, ticsite cu țigarete ”Ashima” și ”Rothmans Superslims”.

Cele circa 30 mii țigarete marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova urmau să fie comercializate pe piața neagră din UE, unde bărbatul ar fi obținut un profit de aproximativ 5 000 Euro.

Potrivit Serviciului Vamal, întreaga cantitate de țigări și autoturismul menționat au fost ridicate în vederea confiscării, iar făptașul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 lei, în baza art. 287 Cod Contravențional al Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus