Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.11.2015

Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv inițiativei de organizare a referendumului pentru alegerea directă a președintelui

Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv inițiativei de organizare a referendumului pentru alegerea directă a președintelui

Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv inițiativei de organizare a referendumului pentru alegerea directă a președintelui, retragerea imunității deputaților și reducerea numărului acestora de la 101 la 71.

Pentru ca referendumul să fie organizat, este nevoie ca grupul de inițiativă al Platformei DA, care a propus aceste proiecte, să fie înregistrat la Comisia Electorală Centrală.

În cazul în care Comisia Electorală Centrală decide înregistrarea grupului de inițiativă, acesta va obține dreptul și instrumentele necesare pentru colectarea semnăturilor, proces care va dura de la 2 la 3 luni. Semnăturile trebuie colectate din cel puțin jumătate dintre raioane, câte cel puțin 20 de mii din fiecare. Ulterior, semnăturile vor fi verificate de CEC și depuse în Parlament, a precizat președintele CEC, Iurie Ciocan.

”Acest grup de inițiativă, în cazul în care va fi înregistrat la Comisia Electorală Centrală, va avea termen până aproximativ la finele lunii ianuarie să colecteze semnături. Ulterior, după procedurile de verificare trebuie să curgă începând cu ziua de azi acele 6 luni și doar după asta Parlamentul trebuie să numească referendumul” a declarat Iurie Ciocan.

Tot astăzi, Curtea a decis că Parlamentul este obligat să stabilească data organizării referendumului și să aloce resurse financiare pentru desfășurarea acestuia, pentru că anterior acest lucru era la discreția deputaților.

”Dacă inițial era interpretată această posibilitate ca o discreție a Parlamentului de a decide  organizarea sau nu a referendumului, în cazul în care sunt colectate corespunzător semnăturile, la ora actuală, după decizia noastră, aceasta se transformă într-o obligație a Parlamentului. Parlamentului îi revine un rol tehnic, doar de a stabili data când urmează să aibă loc acest referendum și de a aloca fondurile necesare” a declarat președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
CEC are la dispoziție 15 zile pentru a decide înregistrarea grupului de inițiativă. Platforma Civică Dreptate și Adevăr a depus solicitarea acum o săptămână.

”Ceea ce trebuia să facă Parlamentul, Președinția, Guvernul, face societatea civilă. În prezent suntem în proces de pregătire a cetățenilor, informarea despre ce reprezintă acest proiect”, a declarat Nicolae Gârbu, reprezentat al platformei.
Proiectul Platformei DA a fost depus la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea unui grup de inițiativă care să colecteze semnături, iar ulterior CEC l-a depus la Curtea Constituțională. Referendumul privind modificarea Constituției va putea fi organizat după 6 luni de la hotărârea  Curții Constituționale, scrie Radio Chișinău.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus