Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.11.2015

Deputații PLDM au depus o sesizare la Curtea Constitutională

Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au adresat Curţii Constituţionale cu sesizarea de a interpreta art. 135 alin.(1) lit.c) coroborat cu art.141 alin.(2) din Legea Supremă şi de a exercita controlul constituţionalităţii şi declararea neconstituţională a unor prevederi din Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova, în partea ce ţine de încălcarea procedurii de adoptare stabilite de normele constituţionale şi legale.

PLDM solicită CC să se expună asupra următoarelor aspecte:

- este necesară şi/sau obligatorie avizarea repetată de către Curtea Constituţională a amendamentelor deputaţilor acceptate de Parlament în lectura a doua la un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, ulterior prezentării în Parlament a proiectului însoţit de avizul Curţii Constituţionale?

- este încălcată procedura de adoptare a unui proiect de lege constituţională ce a fost amendat substanţial şi conceptual de către deputaţi în lectura a doua fără avizarea repetată de către Curtea Constituţională?

- în cazul în care Curtea Constituţională avizează repetat un proiect de lege de revizuire a Constituţiei, amendat substanţial în cadrul celei de-a doua lecturi în Parlament, acest proiect urmează să parcurgă toate procedurile expuse la art. 143 alin.(1) din Constituţie?

La fel, autorii sesizării solicită Înaltei Curţi să exercite controlul de constituţionalitate şi declararea neconstituţionalităţii modificărilor operate în anul 2000 asupra art.78 din Constituţie, prin care a fost modificată procedura de alegere a Preşedintelui. În opinia autorilor, recunoaşterea neconstituţionalităţii normelor contestate din Legea nr. 1115 din 05 iulie 2000 nu afectează mandatul actualului Parlament şi nici a actualului Preşedinte. Implicaţiile ţin doar de viitor. Cele aproximativ 4 luni care au rămas până la expirarea mandatului Preşedintelui sunt suficiente pentru organizarea alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova prin vot direct şi universal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus