Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.11.2015

Parlamentul de la Chișinău a anulat un amendament considerat responsabil pentru jumătate din recenta majorare cu aproape 10% a tarifului la gaze

Parlamentul de la Chișinău a anulat un amendament considerat responsabil pentru jumătate din recenta majorare cu aproape 10% a tarifului la gaze

Cunoscut ca amendamentul „Furdui”, după numele fostului deputat liberal-democrat care l-a promovat în Parlamentul trecut, amendamentul punea pe umerii consumatorilor moldoveni costurile pentru tranzitul gazelor rusești, inclusiv ale celor care merg mai departe în Uniunea Europeană. Cum a fost adoptat amendamentul, cum a fost anulat și ce  urmează de acum încolo?

Trecerea costurilor de tranzit la Moldovagaz - și implicit la consumatori - a fost decisă în 2014, prin adoptarea unui amendament propus de un fost deputat liberal-democrat, Simion Furdui, care înainte de a deveni legiuitor condusese o vreme filiala moldovenească a companiei Gazprom. Nici avizele negative ale Guvernului şi Agenţiei Naţionale de Reglementări în Energetică, nici criticile dure formulate atunci de fostul director al ANRE, Victor Parlicov, care vorbise despre decizia respectivă ca despre una dictată de interesele obscure şi anticipase viitoarea creştere, nu a împiedicat Parlamentul să adopte amendamentul. Deşi putea fi contestat la Curtea Constituţională de vreun deputat al opoziţiei, de exemplu, nici acest lucru nu s-a întâmplat, fapt care a întărit senzaţia unei „înţelegeri largi” între grupurile parlamentare într-un subiect care, aşa cum a devenit absolut limpede acum, defavorizează consumatorul moldovean.

Cum anume? Punându-i pe umeri costurile aferente întreținerii sistemului de transport, cheltuieli care înainte de adoptarea amendamentului, erau aferente costurilor tranzitului și în mod normal trebuiau să fie achitate de „Gazprom”.

Deşi fusese adoptat încă în vara lui 2014, amendamentul lui Furdui a fost pus în aplicare abia acum, odată cu majorarea tarifului la gaze, decisă zilele trecute de ANRE, dar contestată vehement în stradă de opoziţia socialistă.

Propunerea de a anula amendamentul a veni tot de la un deputat liberal-democrat, Ştefan Creangă, preşedintele comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe. Ca acest lucru să nu rămână neobservat a avut grijă Elena Bondarenco, deputata PCRM, care a întrebat autorul astăzi, când parlamentul dezbătea propunerea: 

„Eu personal, dar şi alţi deputaţi care nu eram în parlamentul anterior, vrem o precizare: cine a fost iniţiatorul proiectului, ce fracţiune? Nu tocmai ceea care acum manifestă grijă pentru consumator?”

Cea care şi-a apărat colegii a fost deputata liberal-democrată, Maria Ciobanu, care a spus:

„Acest amendament a fost votat în unanimitate în comisia de atunci pentru buget şi finanţe. Presupun că toţi membrii comisiei au acceptat şi, cred, au primit şi bo us pentru a-l vota. Ar fi bine ca acei deputaţi să-şi asuma această fărădelege.”

Unul din cei vizaţi de Maria Ciobanu, deputatul comunist Oleg Reidman, fost şi actual membru al comisiei respective, a încercat să justifice decizia colegilor săi prin faptul că amendamentul ar fi fost cerut de furnizor odată cu negocierea contractelor, iar anularea, acum, a acestuia, s-ar putea solda cu sistarea gazelor.

Oleg Reidman:

„Tariful la tranzit e rezultat al negocierilor, nu al reglementărilor. Schimbarea acestui tarif trebuie negociată mai întâi cu furnizorul. În caz contrar, vom avea dificultăţi cu el. „

Iată, însă, replica lui Ştefan Creangă:

„Eu personal am discutat cu vice ministrul moldovean al economiei, responsabil de domeniul energetic Valeriu Triboi şi el a confirmat: costurile tranzitului n u fac obiectul negocierilor contractului de furnizare. Contractul va fi prelungit fără probleme.”

În ciuda dezbaterilor aprinse, nici o fracţiune parlamentară nu şi-a asumat riscul să nu voteze un amendament care ar duce la înjumătăţirea majorării de tarif operate recent de ANRE. Asta înseamnă că agenţia ar trebui să excludă din tarif costurile suplimentare pentru transport invalidate vineri de parlament.

Directorul ANRE, Sergiu Ciobanu a estimat că reducerea ar putea fi de 5 sau chiar 6%, scrie Europa Liberă.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus