Trimite e-mail | Printeaza
Externe
25.11.2015

Comisia Europeană nu este foarte preocupată de sistarea furnizării gazelor rusești către Ucraina

Comisia Europeană nu este foarte preocupată de sistarea furnizării gazelor rusești către Ucraina

Comisia Europeană (CE) nu este în acest moment foarte preocupată de sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze naturale pentru Ucraina, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt comunitară pe probleme de energie, Anna-Kaisa Itkonen, citată de agenția EFE.

'CE a văzut articolele din presă și declarațiile președintelui (societății Gazprom) Miller și nu suntem preocupați în mod particular de fluxul de gaze între Rusia și Ucraina', a indicat sursa citată.

Ea a precizat că în prezent fluxul de gaze către Uniunea Europeană este normal, iar rezervele stocate de Ucraina în depozitele de gaze sunt de circa 16,5 miliarde de metri cubi, aproximativ la același nivel ca anul trecut pe vremea aceasta.

'La ora actuală Ucraina își folosește producția proprie de gaze, iar condițiile meteo din luna noiembrie a acestui an au fost mult mai blânde, fapt care a determinat un consum sub medie', a explicat purtătoarea de cuvânt.

Directorul Gazprom, Alexei Miller, a anunțat anterior că societatea ucraineană Naftogaz a utilizat totalitatea gazelor naturale rusești pentru care a plătit în avans și nu a făcut nicio nouă preplată. Prin urmare, livrările au fost oprite până la primirea unor noi plăți în avans din partea companiei ucrainene. După disputele din anii trecuți între Kiev și Moscova pe tema furnizării gazelor naturale, Ucraina acumulând datorii semnificative față de Gazprom, Rusia a condiționat orice nouă livrare de plata în avans, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus