Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.11.2015

Uniunea Europeană organizează misiuni de evaluare (peer review) ale instituțiilor statului de drept

Uniunea Europeană organizează misiuni de evaluare (peer review)  ale instituțiilor statului de drept

Ca urmare a unei cereri survenite din partea Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova, Uniunea Europeană organizează un exercițiu de evaluare a unor instituții din Republica Moldova, inclusiv a Centrului Național Anti-Corupție, a Comisiei Naționale pentru Integritate, a Curții Constituționale, a Procuraturii Generale, a Institutului Național de Justiție, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Curții Supreme de Justiție, a Ombudsmanului și a Ministerului de Justiție.

Primele misiuni vor începe în data de 30 noiembrie. Scopul acestui exercițiu este evaluarea de către experții europeni, care vin de la instituții similare, a instituțiilor din Republica Moldova, pe care aceștia le vor vizita pentru ca mai apoi să le ofere și recomandări. Un număr indicativ de 15 experți vor fi implicați în această evaluare.

Acest exercițiu este organizat în cadrul instrumentului Uniunii Europene TAIEX, în cooperare cu autoritățile din Moldova.

Ca parte al acestui exercițiu, unul dintre experții care vizitează instituțiile din Republica Moldova va fi Laura Codruța Kövesi, Procuror General în cadrul Direcției Naționale Anti-corupție (DNA) din România. Dumneaei va efectua (în calitate de expert TAIEX) o misiune de evaluarea a Centrului Național Anti-corupție și a Comisiei Naționale de Integritate.

Scopul final al acestui exercițiu este de a oferi sfaturi și recomandări privind structura și activitățile instituțiilor cheie ale statului de drept din Republica Moldova în trei domenii: procesul de reformă al sectorului justiție, sistemul anti-spălare de bani și sistemul anti-corupție.

Perioada  estimată de finalizare a exercițiului este sfârșitul lunii martie 2016, iar recomandările cheie vor fi discutate în cadrul unor mese rotunde publice.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus