Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.12.2015

Politicile de ameliorare a climatului investițional vor fi impelmentate cu suportul unui nou proiect al IFC, în valoare de circa 3 mln. USD

Politicile de ameliorare a climatului investițional vor fi impelmentate cu suportul unui nou proiect al IFC, în valoare de circa 3 mln. USD

Un nou proiect de finanțare a reformei climatului investițional din Republica Moldova, cu un buget de peste 3 mln. USD va fi lansat în 2016. Componentele principale ale proiectului au fost prezentate la întrevederea viceministrului Economiei, Vitalie Iurcu, cu reprezentanții Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC).
 
Principalele obiective ale proiectului sunt îmbunătățirea mediului de reglementare a activității de întreprinzător,consolidarea accesului pe piață, în special al antreprenorilor agricoli, prin sporirea competitivității și facilitarea exportului, creșterea nivelului de protecție a investițiilor, precum și asigurarea egalității de gen.
 
 
Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite va fi elaborat un set de analize a politicilor, în concordanță cu cele mai bune practici, propuneri și soluții pentru îmbunătățirea cadrului legal, eliminarea barierelor de reglementare, dar și crearea mecanismelor necesare îmbunătățirii și dezvoltării climatului investițional.
 
Potrivit viceministrului Economiei, obiectivele proiectului coincid cu prioritățile Ministerului Economiei și orice susținere externă este binevenită și apreciată. Astfel, părțile au convenit semnarea unui acord de cooperare în anul 2016.
 
Principalul beneficiar al proiectului este Ministerul Economiei, alături de alte 9 instituții, printre care Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Cancelaria de Stat, Serviciul Vamal, Consiliul Concurenței, MIEPO, ANSA, Comisia parlamentară economie, buget și finanțe.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, valoarea totală a proiectului este de 3 200 000 USD și vor fi oferiți de Agenţia Internaţională Suedeză de Cooperare în Dezvoltare (SIDA) pe o perioadă de 2 ani (decembrie 2015 – noiembrie 2018).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus