Asigurările au fost date în cadrul întrevederii Prim-ministrului interimar Gheorghe Brega cu Ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos în Republica Moldova, Stella Ronner-Grubacic, aflată într-o vizită la Chişinău.
Discuţiile s-au axat pe subiecte ce ţin de situaţia social-politică din Republica Moldova, evoluţiile regionale, perspectivele de dezvoltare a relaţiilor de cooperare moldo-olandeze, dar şi de extindere a dialogului dintre cele două state în diverse domenii.
Oficialii au vorbit despre acţiunile de susţinere a cursului european al Republicii Moldova, în contextul preluării de către Regatul Ţărilor de Jos a preşedinţiei Consiliului UE, începând cu 1 ianuarie 2016. „Olanda este preocupată de situaţia din Republica Moldova şi ne dorim să vă ajutăm în promovarea reformelor şi a parcursului european”, a spus Stella Ronner-Grubacic. Ambasadoarea Olandei în Republica Moldova a mai menţionat importanţa continuării reformelor şi asigurării funcţionalităţii instituţiilor statului.
Şeful interimar al Guvernului a apreciat înalt rolul investiţiilor olandeze, precum şi asistenţa tehnică şi financiară substanţială oferită din partea Guvernului Olandei în vederea reformării justiţiei şi a sectorului bancar din Republica Moldova.
Gheorghe Brega a exprimat gratitudine Regatului Ţărilor de Jos şi pentru susţinerea acordată Republicii Moldova în eforturile de modernizare şi aliniere la standardele europene şi a reiterat interesul ţării noastre pentru intensificarea cooperării bilaterale.
Olanda se plasează în topul investitorilor străini din Republica Moldova. Până în prezent au fost încheiate 24 de documente bilaterale în domenii precum promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, transportul internaţional rutier, evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale, anunță un comunicat al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.12.2015Olanda este dispusă să susţină Republica Moldova pe durata preşedinţiei sale în Consiliul UE, care va începe la 1 ianuarie 2016
Comentarii (0)