Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.12.2015

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a transmis un mesaj cetăţenilor prin intermediul avocatului

Înainte să înceapă şedinţa de judecată, în care magistraţii urmează să se pronunţe asupra prelungirii sau nu a mandatului de arest, avocatul Igor Popa a citit o declaraţie a liderului PLDM.

„Mă declar nevinovat. Este un dosar politic, având un scenariu diabolic, bine gândit cu implicarea instituţiilor statului aflate sub control direct si personal al lui Vlad Plahotniuc.

Până acum nu am văzut nicio probă concludentă, care să justifice acuzarea. Cifra imensă de 250 mln dolari este folosită special pentru a impresiona şi a influenţa opinia publică. Nicio dovadă că ar fi adevărat nu a fost adusă şi vreau să vă asigur că nici nu poate fi. Dacă au interzis accesul avocatului poporului şi deputaţilor - înseamnă că s-a ajuns prea departe.

Este ultima dată când vorbesc despre condiţiile de detenţie. Am observat declaraţia ministrului Justiției, în care zice că mi s-a oferit o celulă bună. Trebuie să spun că cea ce mi-au oferit ei au fost condiţii degradante. Doar după presiunea avocaţilor mei şi a opiniei publice, din cont propriu, mi s-a propus sa fac reparaţie. Iar după ce am declarat greva foamei, am fost scos din condiţii de carceră în care am fost ţinut şase zile.

Arestarea mea, demisia guvernului Streleţ are un scop bine determinat, preluarea controlului total în Moldova de către Plahotniuc.

Şi în sfârşit , cu Petrenco am fost şi suntem oponenţi politici, însă ceea ce i se întâmplă şi lui este inadmisibil.
Cei care au organizat şi implementează acest scenariu diabolic - habar nu au cât caracter şi răbdare am. Au lovit în mine politic, economic, în mod ticălos familia. Ce a rămas – este să mă lichideze fizic. Însă, nici asta nu-i va salva", se pune în declaraţia lui Vlad Filat.

De pe 30 noiembrie, Vlad Filat se află în greva foamei, în semna de protest faţă de acţiunile întreprinse de către Procuratura Anticorupţie şi Administraţia Penitenciarului nr.13.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus