Trimite e-mail | Printeaza
Social
23.12.2015

Victimele traficului de ființe umane vor avea parte de protectie şi asistenţă mai calitativă

Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat astăzi un Regulament-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane şi standarde minime de calitate.
 
Documentul prevede modul de instituire a serviciului, scopul, obiectivele, principiile şi modul de organizare şi funcţionare a acestuia, precum şi aprobarea a 31 standarde minime de calitate pentru serviciul vizat. Acesta are menirea să implementeze un program unic de protecţie şi asistenţă victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, conform cerinţelor internaţionale.
 
Potrivit Regulamentului-cadru, persoanele care solicită ajutor vor primi consiliere psihologică, juridică precum şi asistenţă de reintegrare pentru a reveni la viaţa socială şi pentru a preveni revictimizarea acestora.
 
Aprobarea documentului dat face parte din angajamentele asumate de către Executiv în contextul punerii în aplicare a Planului Naţional de Implementare a Acordului de Asociere RM-UE.
 
În perioada anului 2015, în cele şase centre specializate din întreaga republică au beneficiat de asistenţă corespunzătoare circa 90 de victime ale traficului de fiinţe umane şi 228 de potenţiale victime, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus