Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat Decizia nr. 1/2015 a Consiliului de Asociere UE-RM privind aplicarea titlului V din Acordul de asociere RM-UE (Comerț și aspecte legate de comerț) pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Începând cu 1 ianuarie 2016 toți agenții economici din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor exporta mărfurile în Uniunea Europeană în baza aceluiaşi regim de comerț liber. Preferințele Comerciale Autonome (PCA) expiră odată cu sfârșitul anului curent, așa cum a fost anunțat din startul aplicării acestei excepții.
Decizia are la bază rezultatul pozitiv al negocierilor purtate la acest capitol. Astfel, pe 12 noiembrie 2015 Ministerul Economiei al Republicii Moldova a prezentat Direcției Generale Comerț a Comisiei Europene (DGTRADE) un set de Măsuri de facilitare a comerțului cu UE în regiunea transnistreană, convenit cu Tiraspolul. Proiectul a parcurs procedurile de avizare în instituțiile competente de la Chișinău și Bruxelles și a fost aprobat pe 18 decembrie 2015 de Președintele Consiliului de Asociere RM-UE, Gheorghe Brega, Prim-ministru interimar al Republicii Moldova.
În baza acestei decizii, autoritățile moldovenești oferă acces la toate procedurile interne de obținere a documentelor de însoțire a mărfurilor destinate exportului pe piața comunitară, în mod transparent și echitabil, iar agenții economici sunt chemați să le utilizeze. Sub aspect tehnic mecanismele și instituțiile de autorizare a relațiilor comerciale externe sunt similare cu cele actuale, ceea ce garantează că punerea lor în practică va fi posibilă chiar de la 1 ianuarie 2016. Însă, pentru a beneficia de facilitățile comerciale, regiunea transnistreană s-a angajat ca într-o perioadă determinată de timp să asigure condiții preferențiale de acces mărfurilor și serviciilor ce provin din Uniunea Europeană, precum și să efectueze o serie de ajustări ale cadrului comercial-economic și fiscal. Dacă vor fi necesități și solicitări, există disponibilitatea de a oferi asistența necesară regiunii în implementarea Măsurilor de facilitare a comerțului.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, aplicarea prevederilor ce țin de comerț și aspectele legate de comerț va fi evaluată în termen de zece luni de la adoptarea decizii și, în continuare, o dată pe an, cu luarea măsurilor ce se vor impune.
Conducerea Guvernului Republicii Moldova solicită instituțiilor responsabile ale statului să trateze cu responsabilitate și deschidere întreprinderile transnistrene la această etapă importantă, în cadrul stabilit al regulilor de comerț liber. De asemenea, este important ca agenţii economici să fie informaţi corect și la timp în legătură cu procedurile puse la dispoziția lor pentru o activitate comercială cât mai convenabilă cu partenerii din Uniunea Europeană.
Decizia publicată în Jurnalul Oficial al UE: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2015.336.01.0093.01.RON&toc=OJ:L:2015:336:TOC
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.12.2015Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător se extinde de la 1 ianuarie 2016 pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană
Comentarii (0)