În contextul dezvoltării deciziilor adoptate de către Consiliul Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat din Moldova în şedinţele sale anterioare, Biroul Permanent Central şi fracţiunea parlamentară au aprobat următoarea declaraţie, care defineşte adoptările politice ale PLDM în perspectivă imediată:
PLDM a optat constant pentru depăşirea crizei, prin crearea unei majorităţi politice şi democratice care să asigure implementarea plenară şi fără abateri a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE, să garanteze resetarea sistemului politic şi să scoată din captivitate instituţiile de drept ale statului;
Constatăm cu îngrijorare că procesul democratic de creare a alianţelor politice a fost substituit prin constituirea unei majorităţi pestriţe, care nu porneşte de la rezultatul politic al partidelor constituante, ci se bazează pe elemente de presiune şi corupere politică;
PLDM apreciază că înaintarea de către PD, PL şi alţi deputaţi a domnului Vladimir Plahotniuc în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru constituie un pericol pentru stabilitatea şi liniştea socială. Candidatul propus nu are susţinerea PLDM şi a fracţiunii parlamentare a formaţiunii, constituind o precondiţie periculoasă de concentrare excesivă a puterii într-un singur pol politic şi de subordonare a instituţiilor statului;
Reiterăm angajamentul ferm al PLDM de a redresa situaţia politică, urmând ca linia de conduită a partidului în circumstanţele create să fie anunţată de organele de conducere ale formaţiunii în viitorul cel mai apropiat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.01.2016Partidul Liberal Democrat din Moldova nu-l va susține pe Vladimir Plahotniuc pentru funcția de prim-ministru al țării
Comentarii (0)