”Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Onorați reprezentanți ai corpului diplomatic,
Stimați colegi deputați,
Doamnelor și domnilor,
Pentru că sîntem la început de an, încep prin a vă spune un călduros la mulți ani și prin a vă ura un an plin de împliniri, un an în care cu toții să ne unim eforturile și să readucem Republica Moldova pe drumul cel bun.
Am venit astăzi în fața dumneavoastră, împreună cu echipa mea, pentru a ne asuma o responsabilitate mult mai complexă decît pare la prima vedere, sa formăm guvernul ultimei șanse pentru Moldova. Poate sună vorbe mari, dar este ceea ce am simțit cînd mi s-a propus să preiau responsabilitatea formării cabinetului. Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricînd de o majoritate politică stabilă și un guvern reformist, un guvern realist, care își începe activitatea pe un fundal tensionat, care nu are termen de grație prea lung, de la care așteptările sînt mari, atît în plan intern, cît și extern.
Știm de unde plecăm, formăm acest guvern pe fundalul unei lipse uriașe de credibilitate a clasei politice și a instituțiilor, credibilitate afectată de instabilitatea politică din ultimii ani, de nenumăratele războaie politice, de lipsa de eficiență a unor instituții, de abandonarea unor obiective importante asumate în fața cetățenilor. De aceea, noi nu vom veni astăzi cu promisiuni și angajamente în fața dumneavoastră, nu ar fi corect să mai cerem încredere în avans de la cetățeni, nu mi se potrivește nici mie ca om această abordare, deci vă propun să acceptați un guvern cu o abordare mai degrabă tehnică, decît una ideologică, cu asumări de obiective realiste și realizabile. Sîntem gata să lucrăm activ cu majoritatea parlamentară care ne susține, dar și cu partidele de opoziție, să găsim împreună soluțiile cele mai bune, dar deciziile le vom lua la guvern, nu la partide.
Scopul meu este să formez un guvern eficient, nu unul popular sau populist, un guvern care va trebui să ducă lupte grele pentru a implementa reforme radicale, care ar putea să se confrunte cu o rezistență puternică de sistem atunci cînd va face schimbări profunde. Moldova însă nu are nevoie de un guvern care să spună vorbe frumoase, ci de unul care să-și cîștige încrederea pas cu pas, prin acțiuni finalizate, prin rezultate pozitive, pe care oamenii să le simtă la modul cel mai direct. Cred că este strategia cea mai eficientă și sănătoasă de a cîștiga încrederea oamenilor, este modul de lucru cu care eu sînt deprins și în care cred.
Și încă ceva important, trebuie să le readucem moldovenilor liniștea, știu că s-au săturat de războaie și instabilitate, vor să nu mai deschidă televizorul în fiecare seară și să urmărească lupte politice. Pentru asta este nevoie ca politicienii să lucreze împreună, Guvernul, Parlamentul și Președinția la fel, instituțiile să lucreze între ele, să uite de apartenența la partide sau la diferite grupuri de interese. Ca prim-ministru acesta este un obiectiv pe care îl voi urmări în fiecare zi a activității mele, să facilitez dialogul și conlucrarea între instituțiile statului. Nu sînt un om conflictual, cred în mod obsesiv că dialogul constructiv previne apariția neînțelegrilor și voi încerca să impun această stare de spirit în echipa Guvernului.
Stimați deputați,
Doamnelor și domnilor,
Astăzi vin în fața dumneavoastră cu un program de guvernare în care nu am inventat nimic special, am sintetizat ideile venite din partea societății, ale colegilor din Parlament și ale partenerilor de dezvoltare, am inclus viziunile mele și ale echipei. De fapt, la baza programului de guvernare stă setul de recomandări făcute de partenerii de dezvoltare încă în primăvara acestui an, un document care este un veritabil program de guvernare, o diagnoză profesionistă a situației în care se află țara noastră și cu soluții foarte bine adaptate la posibilitățile noastre. La acest document am atașat cîteva recomandări foarte bune, primite în consultările pe care le-am avut în aceste zile cu partidele, sindicatele, mediul academic şi societatea civilă.
Moldova nu a suferit în ultimii ani de lipsa unor programe de guvernare bune, ci de lipsa capacității de implementare a lor sau de inconsecvență, iar acest lucru are o mare legătură cu instabilitatea politică din acești ani, cu multele guverne care s-au schimbat. De aceea, prioritatea noastră trebuie să fie acum organizarea și implementarea, situația din țară o cunoaștem, soluții sînt, sprijinul extern va exista, dar pentru asta trebuie să dovedim că am învățat ceva din greșelile trecutului și formăm un guvern mai bine organizat, cu o echipa capabilă să implementeze programul de guvernare. De acest lucru am ținut în primul rînd cont la formarea echipei, iar un exemplu este ministerul economiei, unde nu întîmplător este propus ministrul care a participat foarte activ la negocierea Acordului de Asociere cu UE.
Primele 100 de zile ale noului guvern vor fi destinate stabilizării țării din punct de vedere politic, economic și financiar.
Am trecut printr-o perioadă de tulburări, de incertitudine, dar acum e timpul să readucem liniștea în țară și stabilitatea. Nu există obiectiv mai important decît asigurarea protecției cetățenilor prin asigurarea ordinii publice și prin asigurarea salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale.
În plan general, obiectivul programului nostru de guvernare este creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin: dezvoltarea economiei și facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, eradicarea corupției și garantarea supremației legii, asigurarea securității personale, fortificarea capacității de apărare a țării, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației.
Vom acorda atenție sporită modului de formare a tarifelor la diferite servicii, dar cu respectarea independenței agenţiilor de reglementare a tarifelor și principiilor sănătoase de concurență. Am cerut deja analize din parte unor experți și se prefigurează anumite soluții pentru reducerea unor tarife, dar ele urmează să fie analizate împreună cu instituțiile responsabile. Preocuparea mea este ca aceste tarife să reflecte un mod corect de calcul, să nu fie încărcate nejustificat pentru cetățeni, indiferent de domeniul în care sînt aplicate.
În același timp, vrem să redeschidem de urgență dialogul cu partenerii de dezvoltare, în primul rînd cu Fondul Monetar Internațional, dar înainte de acest lucru trebuie să finalizăm bugetul pe anul 2016, subiect pe care urmează să-l discutăm chiar astăzi la Guvern, în cazul în care vom primi votul de încredere.
Cunoaștem cu toții că există restanțe în privința implementării Acordului de Asociere Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Noi am semnat acest acord în 2014, trebuie deci să ne ținem de el și să ne îndeplinim angajamentele. Doar așa vom putea dezvolta Moldova și doar așa vom reuși să atragem mai multe fonduri europene în țară. Analizăm inclusiv înființarea unei instituții responsabile de domeniul integrării europene, care să se ocupe permanent și de punerea în practică a Acordului de Asociere, să monitorizeze implementarea lui de către toate instituțiile și să eficientizeze această activitate unde este cazul. E un obiectiv prea important pentru dezvoltarea noastră, ca să nu îl punem sub o monitorizare permanentă.
Stimați colegi,
Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,
Doamnelor și domnilor,
Acest guvern va fi unul pro european, unul puternic pro european, dar în acțiuni, nu doar în discursuri. Asta e calea pe care am ales-o încă din 2009, însă nu sînt sigur că uneori această cale nu a fost mai mult un slogan electoral decît un obiectiv care ne ghida în mod concret acțiunile. Trebuie să devenim europeni la noi acasă, apoi să ne pornim să ne căutăm locul lîngă cetățenii țărilor dezvoltate din Europa. Iar cu o Moldovă bolnavă de corupție, finanțată din evaziune fiscală, din spălări de bani, nu avem ce căuta în Europa. De aceea, noul guvern trebuie sa demonstreze mai întîi că face reforme și modernizează instituțiile, nu ne cere nimeni salturi uriașe, ni se cere doar să începem reformele și să nu ne mai oprim din drum. Trebuie să fim realiști, noi nu avem ce căuta în Europa în situația în care sîntem acum și e corect să le spunem oamenilor adevărul, să nu le mai inducem așteptări nerealiste, să ne modernizăm întîi, să facem curat în instituții, apoi să vorbim despre integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, despre momentul în care vom fi pregătiți să depunem cererea de aderare.
Sîntem în situația de a constata astăzi că societatea noastră a ajuns la o răscruce a modernizării. Nu putem fi o țară cu adevărat europeană dacă nu facem o curățenie în justiție, dacă nu depolitizăm instituțiile din întreg statul. Instituții slabe înseamnă o țară slabă. Iar dispariția miliardului și eșecurile din sistemul financiar-bancar ne-au arătat ce dezastre se pot produce atunci cînd instituțiile statului sînt slabe. Republica Moldova nu se poate resemna cu ideea că acești bani sînt pur și simplu pierduți; ei trebuie întorși, iar guvernul se va ocupa în mod activ de această problemă, în măsura competențelor care îi revin. Dar la fel de importantă ca recuperarea banilor este împiedicarea repetării acestui scenariu, prin întărirea sistemului bancar și transparentizarea lui.
Pe de altă parte, avem abuzurile unor instituții de control ale statului, care pur și simplu sufocă mediul de afaceri si sperie investitorii străini. Vom revedea întregul sistem de control fiscal și de altă natură, astfel încît să eliminăm abuzurile și corupția din acest domeniu. Iar pentru acest lucru nu e suficient să schimbăm doar conducătorii, este nevoie de o schimbare sistemică, inclusiv de mentalitate și obiceiuri, iar asta se poate face printr-o întinerire a personalului și o mai bună profesionalizare, dar și prin implementarea unor proceduri care să reducă la maxim posibilitățile angajaților statului de a comite abuzuri. Moldova este o țară de speriat în acest domeniu, doar cineva care caută senzații tari se mai încumetă să-și deschidă azi o afacere la noi, știind ce urmează după.
Avem în același timp de construit un aparat de stat cu mai puțină birocrație. Îmi propun ca în următoarele 3 luni să facem o analiză a instituțiilor aflate în subordinea guvernului, iar apoi să venim cu un prim set de propuneri de comasare a unora dintre ele și posibil chiar de lichidare a unor instituții. Este nevoie de o optimizare a costurilor, dar și de eficientizare a instituțiilor.
Doamnelor și domnilor,
Un domeniu prioritar al guvernării noastre va fi combaterea corupției, care vizează absolut toate domeniile statului, dar în primul rînd instituțiile de drept, care trebuie curățate prioritar, astfel încît să putem lupta eficient cu cea mai mare amenințare la securitatea statului, corupția.
Ne propunem să facem o resetare a sistemului instituțional anticorupție, prin excluderea conflictelor de competențe, îmbunătățirea conlucrării și sincronizarea eficientă a reformelor în cadrul autorităților împuternicite cu competențe de prevenire, combatere a corupției, investigare, urmărire penală supraveghere și a aplicării cadrului normativ în acest sens. Eu vorbesc acum de instituții ce țin de guvern, dar vom propune o abordare mai largă, una comună cu Parlamentul, astfel încît să acoperim tot spectrul instituțiilor care se ocupă de acest domeniu.
O atenție specială va fi acordată prevenirii actelor de corupție în sistemul judecătoresc, prin instituirea obligatorie a înregistrării audio, video, coordonarea electronică a agendei ședințelor de judecată de către participanții la proces, formarea și administrarea dosarului electronic cu accesul părților la dosar, prezentarea probelor/distribuirea materialelor de pe dosar în forma electronică, citarea electronică a părților, petrecerea ședințelor de judecată prin intermediul video-conferințelor, dar și alte elemente care limitează comiterea unor acte de corupție.
De asemenea, vom perfecționa mecanismul de declarare a veniturilor și proprietăților, a intereselor și conflictelor de interese, excluderea fenomenului de deținere a bunurilor prin intermediul persoanelor interpuse, introducerea mecanismului confiscării civile.
Un capitol aparte, care va intra și în sfera preocupării mele directe, este legat de siguranța cetățenilor. Ministerul Afacerilor Interne are nevoie de o mînă forte, care să-l curețe de schemele corupționale din interior, să reîntoarcă poliția integral în slujba protejării cetățenilor și a statului, să o recredibilizeze. Polițiștii trebuie să inspire frică infractorilor, nu cetățenilor onești, așa cum din păcate des vedem că se întîmplă la noi. Avem nevoie de o schimbare profundă în acest domeniu, au fost începute niște reforme, dar ele s-au pierdut pe parcurs și trebuie revenit la ele de urgență. Nu putem face însă reforme consistente în acest domeniu cîtă vreme nu eliminăm schemele corupționale înrădăcinate de atîția ani în această instituție.
Domeniul social este probabil cel mai complex și cel mai sensibil. Misiunea noastră în acest guvern trebuie să răspundă necesităţilor imediate ale populaţiei de îmbunătăţire a calităţii vieţii, iar indexarea pensiilor să reflecte o legătură directă cu necesităţile de zi cu zi ale pensionarilor. Prioritar pe segmentul asigurări sociale vom institui pensia de bază, ca instrument de sporire a protecţiei sociale a tuturor pensionarilor, asigurînd stabilitatea, durabilitatea şi transparenţa sistemului de pensii. În acelaşi timp, reforma sistemului de pensionare este una imperioasă, care poate oferi beneficii pe termen mediu şi lung, oferind opţiuni alternative pentru cetăţenii care ating vîrsta standard de pensionare.
Rîmîn prioritare programele de ajutor social pentru creșterea nivelului de protecție a familiilor şi crearea mecanismelor de activare socială, concomitent cu promovarea măsurilor de prevenire a șomajului. Perfecționarea sistemelor de salarizare va avea cîteva obiective de bază: motivarea pentru productivitate şi excelenţă profesională.
Reforma educaţională trebuie, de asemenea, să continue și sa fie axată pe aprobarea și implementarea unui program naţional pentru sporirea calităţii resurselor umane în educaţie, inclusiv prin reconceptualizarea învăţămîntului pedagogic. De asemenea se impune evaluarea calităţii programelor de studii şi îmbunătăţirea managementului instituţiilor la toate treptele de învăţămînt. Totodată vom susţine reformarea sistemului naţional de cercetare şi inovare, precum şi elaborarea unui program naţional pentru atingerea performanţei în cercetare, dar şi corelarea acesteia cu necesităţile societăţii.
Doamnelor și domnilor,
Nu întîmplător am lăsat la urmă subiectul legat de politica externă. Recîștigarea încrederii partenerilor noștri de dezvoltare este prioritate absolută. Fără asistența lor, tot ceea ce v-am spus mai devreme nu se poate realiza sau se poate realiza mult mai greu. Trebuie să privim situația din Moldova așa cum este, banii pe care îi încasăm din intern ne ajung pentru cheltuielile curente, dezvoltarea o facem cu sprijinul asistenței financiare și a expertizei externe. Fără acești bani nu ne putem dezvolta. Însă trebuie să facem schimbări profunde legate de modul în care gestionăm aceste fonduri, să existe o supraveghere mai strictă a acestui domeniu.
Mesajele pe care le-am primit din partea partenerilor externi sînt încurajatoare, ei sînt alături de noi, dar cer, în mod firesc, un parteneriat transparent și onest: primim bani, livrăm rezultate. Sînt deplin de acord cu această abordare și voi avea grijă ca ea să fie respectată.
Prioritatea politicii noastre externe rămîne promovarea interesului național printr-o politică externă consecventă și echilibrată în scopul asigurării parcursului european și al consolidării relațiilor cu partenerii internaționali.
Dorim să aprofundăm Parteneriatul Strategic cu România pe dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova. Valorificarea potențialului economic și atragerea investițiilor strategice în domenii prioritare. Implementarea proiectelor de interconectare a sistemelor naționale de transport a energiei electrice și gaz natural. Preluarea experienței în materie de justiție, funcționării statului de drept și a continuării luptei împotriva corupției.
Consolidarea relațiilor strategice multidimensionale de bună vecinătate cu Ucraina, cu accent pe stabilitate, prosperitate, securitate și predictibilitate, cooperare în domeniul integrării europene.
Consolidarea și dezvoltarea Dialogului Strategic cu SUA, prin întărirea dimensiunii economice (atragere de investiții strategice), tehnologice și schimburi interumane.
Dinamizarea dialogului strategic cu Federația Rusă în vederea extinderii relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniile comercial-economic, energetic și migrațional, valorificînd pe deplin potențialul Tratatului de prietenie și cooperare.
Un subiect sensibil rămîne cel al reîntregirii țării și consolidării statului. Vom continua eforturile de elaborare a statutului juridic special al regiunii transnistrene în cadrul negocierilor în formatul „5+2”, promovarea la nivel național a unei viziuni consolidate cu privire la reglementarea conflictului transnistrean. Asistarea implementării în regiunea transnistreană a DCFTA, prevăzută de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Promovarea interacțiunii dintre comunitățile de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului.
Vom promova cu insistență obiectivul privind retragerea de pe teritoriul Republicii Moldova a forțelor armate și retragerea sau distrugerea armamentului, munițiilor și echipamentului Federației Ruse, conform prevederilor constituționale și angajamentelor internaționale existente.
Stimați deputați,
Doamnelor și domnilor,
Acestea sînt doar o parte din prioritățile conținute în programul de guvernare. Întregul program, care cuprinde și alte domenii importante, v-a fost distribuit și este public pe site-ul Parlamentului, în așa fel încît orice doritor să-l poată studia.
În continuare mă voi referi la echipa Guvernului pentru care vă cer astăzi votul de învestitură. La alcătuirea ei am ținut cont de profesionalism, de capacitatea celor propuși de a moderniza instituțiile pe care le vor conduce, de experiența lor, dar și de integritate. Sigur că au fost multe dezbateri în această perioadă legate de subiectul integrității, de aceea am considerat bine venită solicitarea societății civile ca eu și echipa mea să semnăm o declarație de integritate.
Cred însă că si mai important este să dăm dovadă de integritate în munca pe care o vom face de azi înainte, să ne uităm în primul rînd la roadele pe care le face copacul, nu la rădăcina lui. Profesionalismul și integritatea sînt importante, e imposibil să faci echipa perfectă, cu atît mai mult cu cît evaluarea poate fi pe alocuri subiectivă pînă ce nu-i vezi pe oameni la treabă. Am toată încrederea în echipa cu care vin în fața dumneavoastră, este un guvern de criză, au fost aleși oameni puternici pentru un Guvern puternic. Și le mulțumesc din suflet că au acceptat să facă parte din această echipă.
Doresc acum să citesc lista cabinetului de miniștri.
Prim-ministru, Pavel Filip
Viceprim-ministru, ministrul Economiei, Octavian Calmîc
Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene, Andrei Galbur
Viceprim-ministru, ministrul Reintegrării, Gheorghe Balan
Viceprim-ministru responsabil de probleme sociale, Gheorghe Brega
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari
Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtcă
Ministrul Apărării, Anatol Șalaru
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc
Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu
Ministrul Educației, Corina Fusu
Ministrul Culturii, Monica Babuc
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș
Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan
Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari
Ministrul Tineretului și Sportului, Victor Zubcu.
Aceasta este echipa pe care v-o propun. Mergem la Guvern să reușim, ne bazăm pe o colaborare bună cu Parlamentul și pe sprijinul consistent al majorității parlamentare create.
Vă cerem votul de încredere pentru un guvern care vrea să intre în istorie ca cel care a pus decisiv Moldova pe calea modernizării.
În încheiere, vreau să mulțumesc colegilor din Partidul Democrat pentru încrederea și sprijinul pe care mi le acordă, mă bazez enorm pe sprijinul profesioniștilor din echipa noastră, vreau să mulțumesc colegilor din PL și celor din grupurile care formează majoritatea parlamentară pentru încredere, să-i felicit pentru modul responsabil în care au contribuie la evitarea anticipatelor și stabilizarea țării. Voi face toate eforturile să mențin un dialog constructiv atît cu colegii din majoritatea parlamentară, cît și cu colegii din partidele de opoziție. Nu în ultimul rînd, vreau să le mulțumesc membrilor corpului diplomatic și partenerilor de dezvoltare pentru dialogul constructiv pe care l-am avut și pentru încurajări.
Să fie într-un ceas bun!”
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.01.2016Discursul candidatului la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip
Comentarii (0)