Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.01.2016

Leonard Orban: Criza se va adânci în Republica Moldova dacă instabilitatea politică continuă

Leonard Orban: Criza se va adânci în Republica Moldova dacă instabilitatea politică continuă

Instabilitatea politică din Republica Moldova trebuie să înceteze cât mai repede, afirmă consilierul prezidențial Leonard Orban, opinând că un scrutin înainte de termen "n-ar face decât să prelungească perioada de incertitudine".

"Foarte complicată (situația din Republica Moldova—n.r.), situația e extrem de tensionată. Pe de o parte, este bine faptul că a reușit să fie învestit actualul Guvern. Pe de altă parte, instabilitatea se menține și opinia noastră e că va trebui să înceteze cât mai repede această instabilitate politică, pentru că altfel, dacă va continua această instabilitate politică, criza se va adânci, o criză profundă prin care trece Republica Moldova. (...) ", a declarat, vineri, Leonard Orban la RFI.

Referindu-se la oportunitatea unor alegeri înainte de termen, el a susținut că acest lucru ar adânci actuala criză.

"N-ar face decât să prelungească perioada de incertitudine, de instabilitate, criza se va adânci. Nu vorbim doar de o criză politică, vorbim în primul rând de o criză economică, socială, cu implicații foarte mari pentru populația din Republica Moldova", a punctat Orban.

Consilierul prezidențial a mai spus că România va sprijini Republicii Moldova. "Noi vom acorda întreg sprijinul, dar, desigur, va trebui să vedem pași concreți pe care Guvernul din Republica Moldova îi va face în perioada următoare pe calea proeuropeană, pe calea reformelor", a adăugat Leonard Orban.

Întrebat când ar putea debloca România împrumutul de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova, el a explicat că este prematur să discute în momentul de față acest aspect.

"Trebuie să fie realizați pași importanți de către Guvernul din Republica Moldova în direcția reformelor. De asemenea, trebuie avut în vedere inclusiv un posibil acord cu Fondul Monetar. Am văzut că la prima ședință de Guvern s-a dorit solicitarea sprijinului din partea FMI. Sigur că vom fi corelați cu acțiunile Fondului Monetar Internațional și de asemenea sigur cu acțiunile diferitelor state membre ale UE în Republica Moldova", a detaliat consilierul prezidențial.

El a mai subliniat că rolul actorilor politici din Republica Moldova este să găsească soluții pentru finalizarea instabilității politice, arătând că nu este rolul autorităților din România, dar autoritățile române pot să ajute Guvernul din Republica Moldova, în măsura în care vor fi realizate progrese importante în direcția reformelor, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus