Premierul Republicii Moldova a purtat discuţii separate în această după-amiază cu Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu Preşedintele Camerei Deputaţilor din România, Valeriu Zgonea. În cadrul celor două întrevederi, Pavel Filip a exprimat gratitudine pentru sprijinul puternic venit din partea României pentru Executivul pe care îl conduce. Totodată, oficialii au pus în discuţie situaţia economică, dar şi cea social-politică din Republica Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
„Avem o situaţie delicată în Moldova, dar şi o şansă mare să o stabilizăm. Dacă Guvernul întreprinde rapid câteva acţiuni foarte aşteptate de societate, oamenii vor merge cu noi împreună să facem reforme. Guvernul nu are timp de graţie, oamenii vor rapid rezultate”, a menţionat Pavel Filip.
Premierul a reiterat disponibilitatea echipei sale guvernamentale de a demonstra, prin acţiuni concrete, că este un guvern pro-european şi care, sub conducerea sa, va urma doar această direcţie. Discuţiile au vizat şi valorificarea primei tranşe, în valoare de 60 de milioane de euro, din împrumutul acordat de România, după votul repetat al Parlamentului român şi promulgarea memorandumului de către Preşedintele României, Klaus Iohannis. „Suntem conştienţi pe deplin că fără sprijinul României şi al altor parteneri externi de dezvoltare va fi practic imposibil de atins obiectivele prioritare pe care le urmărim”, a conchis Pavel Filip.
La rândul său, Preşedintele Senatului României i-a asigurat pe membrii Guvernului Republicii Moldova de tot sprijinul ţării sale. „Viața e făcută din provocări. Rolul nostru este de a găsi soluții pentru a răspunde la provocările de ordin politic, economic, social. Încercăm să găsim modalităţi de a sprijini Republica Moldova pe baza experienţei noastre”, a menţionat Călin Popescu-Tăriceanu.
Şi Preşedintele Camerei Deputaţilor României, Valeriu Zgonea a spus, la întrevederea cu delegaţia Guvernului Republicii Moldova, că România va susţine în continuare ţara noastră. „Aveți nevoie de eforturi conjugate ale politicienilor și guvernanţilor. România rămâne partener special, prieten, fapt demonstrat și prin Acordul de împrumut în valoare de 150 milioane de euro. Aveți sprijinul Parlamentului României atât timp cât implementaţi reforme, democraţie, stabilitate și prosperitate”, a spus oficialul român.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.01.2016Pavel Filip la Bucureşti: „Guvernul pe care îl conduc nu are timp de grație, oamenii vor rapid rezultate”
Comentarii (0)