Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT au prezentat rezultatele Raportului de monitorizare a implementării Acordului de Asociere Moldova-UE în perioada august 2015 – decembrie 2015. Raportul analizează angajamentele asumate de autoritățile naționale în 23 domenii politice, 15 domenii ce țin de cooperarea economică și cooperarea sectorială, și 10 domenii ce țin de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC). Raportul a fost elaborat cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” .
În perioada monitorizată, experții au analizat 407 acțiuni. Dintre acestea, doar 24% au fost calificate drept realizate, iar 11% au fost realizate parțial. În același timp, peste o treime din acțiuni (35%) sunt în proces de realizare, iar 29% acțiuni au fost nerealizate. Astfel, pentru perioada monitorizată, implementarea agendei de asociere poate fi considerată drept una destul de modestă.
Principalele realizări țin de deblocarea, cel puțin preliminară, a discuțiilor cu autoritățile din regiunea Transnistreană pe marginea implementării Acordului de Asociere, lansarea unor proiecte de twinning (instrument de cooperare intre țări membre UE și țări beneficiare) foarte importante în domeniul financiar.
Aceste realizări au fost umbrite de persistența unor eșecuri majore. În particular, putem menționa perpetuarea tensiunilor politice și a incertitudinii privind semnarea unui memorandum cu Fondul Monetar Internațional și, respectiv, deblocarea finanțării externe, tergiversarea reformelor cuprinzătoare în sectorul financiar-bancar, eșecul numirii unui nou Guvernator al BNM, precum și o comunicare ineficientă între instituțiile publice pentru implementarea celor mai necesare reforme.
Așadar, agenda de asociere trebuie intensificată prin acțiuni urgente și consecvente, printre care: creșterea transparenței instituțiilor-cheie față de societate, sporirea participării de facto a societății civile în procesul de consultări publice, promovarea meritocrației în interiorul instituțiilor publice și depolitizarea acestora. De asemenea, este imperativă adoptarea unui plan de acțiuni de asanare a sectorului bancar prin sporirea independenței BNM, îmbunătățirea insturmentelelor de supraveghere bancară, de-offshorizarea sectorului bancar și nu în ultimul rând, responsabilizarea managerilor băncilor comerciale. În plus, este nevoie de promovarea încadrării regiunii transnistrene în procesul de implementare a prevederilor de bază a Acordului de Asociere, în special în domeniul verificării și respectării regulilor de origine, procedurilor de vămuire și respectarea standardelor de calitate.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.01.2016Mai puțin de o treime din activitățile Acordului de Asociere realizate în ultimele 6 luni
Comentarii (0)