Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.02.2016

Prevederile Planului Naţional de implementare a Acordului de Asociere RM-UE sunt executate în proporţie de 63 la sută

Prevederile Planului Naţional de implementare a Acordului de Asociere RM-UE sunt executate în proporţie de 63 la sută

Membrii Guvernului s-au reunit astăzi în cadrul Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană (CGIE), pentru a examina Raportul de progres privind realizarea Planului Naţional de implementare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE, precum și pentru a stabili priorităţile până la reuniunea Consiliului de Asociere, care va avea loc în luna martie curent.
 
Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că punerea în practică a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este o prioritate a  Guvernului. “Am găsit o listă lungă de restanțe. Pot să înțeleg contextul în care au fost admise, dar așa nu mai merge! De acum înainte, voi monitoriza personal respectarea deciziilor luate în acest cadru. Lichidarea restanțelor să nu dureze mai mult de 30 de zile”, a declarat Premierul.
 
Şeful Executivului a cerut recuperarea întârzierilor în implementarea reformelor din domeniile: justiţie şi lupta împotriva corupţiei, reforma administraţiei publice, reforma sectorului bancar. „De regulă, Guvernelor le sunt date 100 de zile pentru a-şi demonstra capacităţile. Noi nu avem la dispoziție atât de mult timp. E necesar un ritm rapid de realizare a angajamentelor asumate faţă de UE, dar mai ales faţă de cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Prim-ministrul.
 
Pavel Filip a menţionat importanţa coordonării acţiunilor Guvernului cu cele ale Parlamentului şi a propus organizarea unei ședințe comune pe tema implementării agendei europene, la care să fie invitaţi şi ambasadorii statelor Uniunii Europene în Republica Moldova.
 
Membrii Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană au constatat că prevederile Planului Naţional de implementare a Acordului de Asociere RM-UE sunt executate în proporţie de 63 la sută şi au decis să intensifice eforturile de implementare a priorităţilor pentru anul în curs, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus