În anul 2015, numărul de petiţii ale cetățenilor examinte de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a crescut, față de anul 2014, cu circa 30% și a alcătuit 210, iar numărul solicitărilor de informații – cu aproape 22% și a constituit 252. ANRCETI a răspuns, de asemenea, la 194 demersuri de ordin tehnic, juridic și economic parvenite de la cetățeni, precum și la 139 de adresări ale acestora prin linia telefonică gratuită pentru informare 080080080 și în cadrul audienților. Aceste date se conțin în raportul ANRCETI privind adresările și petițiile examinte în anul 2015.
Cu referință la solicitările de informații, autorii raportului notează că în cele mai multe cazuri cetățenii au solicitat informații privind evoluția situației de pe unele segmente ale pieței de comunicații electronice, procedura de autorizare generală, date despre unii furnizori, despre condițiile de utilizare a unor tipuri de servicii și tarifele la aceste servicii.
În privința subiectelor abordate în adresările parvenite prin linia telefonică 080080080, în raport se arată că în majoritatea cazurilor apelanții au solicitat explicații asupra unor disfuncționalități în furnizarea serviciilor, modului de facturare a serviciilor și a cauzelor majorării tarifelor la unele tipuri de servicii. Specialiştii ANRCETI au dat solicitanţilor explicaţii, dar şi recomandări cu privire la modul de rezolvare a problemelor abordate, le-au oferit informaţii utile şi sfaturi pentru o mai bună înţelegere a serviciilor şi ofertelor de pe piaţă.
Referitor la aspectele reclamate în petiţii, autorii raportului constată o sporire semnificativă, față de anul 2014, a numărului de petiții ce conțin pretenţii faţă de încălcarea clauzelor contractuale, acordurilor de interconectare și actelor normative (77 petiţii), de facturarea serviciilor și veridicitatea datelor înscrise în facturi (72 petiţii) și de calitatea serviciilor prestate (26 petiţii). Totodată, s-a constatat o diminuare a numărului de petiții în care sunt reclamate deconectarea ilegală de la rețea (6 petiţii) și acțiunile abuzive ale furnizorilor în procesul de portare a numerelor de telefon (4 petiţii).
În anul de referință, cele mai multe petiții au fost adresate de consumatorii deserviţi de cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii electronice: Moldtelecom (89 petiţii), Moldcell (21 petiţii), Orange Moldova (14 petiţii), Starnet Soluții (14 petiţii) și Sun Communications (13 petiţii). Autorii raportului precizează că toate petițiile întemeiate (47) au fost rezolvate în favoarea consumatorilor, iar în restul cazurilor ANRCETI a propus reclamanţilor soluţii de alternativă pentru remedierea problemelor semnalate.
Conform legislaţiei în vigoare, ANRCETI examinează petiţiile cetățenilor în limitele competenţei sale. În cazul în care reclamantul nu a primit, în termenele stabilite de lege, răspuns la petiţia sa adresată furnizorului serviciilor de comunicaţii electronice sau dacă nu-i satisfăcut de măsurile luate de acesta, el este în drept să se adreseze la ANRCETI sau în instanţa de judecată, anunță Serviciul de informare şi comunicare cu mass – media al ANRCETI.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
04.02.2016Tot mai mulți utulizatori de servicii de comunicaii electronice apelează la ajutorul ANRCETI
Comentarii (0)