Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.02.2016

Compania internațională Frontera Resources este interesată ca Republica Moldova să devină un exportator de resurse energetice în regiune

Compania internațională Frontera Resources este interesată ca Republica Moldova să devină un exportator de resurse energetice în regiune

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu conducerea companiei internaționale Frontera Resourrces, reprezentată de președintele acesteia, Zaza Mamulaishvili și directorul executiv, Steve Nicandros.
 
Cei doi reprezentanți ai Frontera Resourrces, companie care activează în domeniul petrolului și al gazelor naturale, se află într-o vizită de prospecție în Republica Moldova în vederea identificării oportunităților de investiții în țara noastră.
 
În cadrul dialogului, șeful Executivului a menționat că una din prioritățile Guvernului este atragerea investițiilor străine în țara noastră. ”Suntem conștienți că investițiile, inclusiv cele străine, reprezintă șansa de dezvoltare pe termen lung a Republicii Moldova. De aceea, noi vom susține și în continuare măsuri și politici pentru atragerea investițiilor în țara noastră”, a declarat Pavel Filip.
 
De asemenea, Premierul a arătat că Guvernul pe care îl conduce acordă o atenție sporită îmbunătățirii climatului de afaceri din Republica Moldova și dorește să fie un partener credibil și eficient pentru investitorii străini și autohtoni. În acest sens, Pavel Filip a menționat că Guvernul a luat deja o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, amintind, în context, de instituirea unui moratoriu de trei luni la controale de stat asupra agenților economici.
 
Totodată, Prim-ministrul a arătat că, pentru a deveni atractivă din punct de vedere investițional, Republica Moldova are nevoie de stabilitate și predictibilitate. ”Eu sunt sigur că negocierea unui Acord cu FMI va fi un factor care va spori încrederea potențialilor investitori în țara noastră. Noi avem toată deschiderea și determinarea de a semna acest acord în timpul cel mai apropiat”, a menționat Pavel Filip.
 
În altă ordine de idei, Prim-ministrul a menționat importanța asigurării securității energetice a țării, care este fundamentul independenței unui stat, accentuând importanța interconexiunii sistemului energetic al Republicii Moldova la cel european.
 
La rândul lor, reprezentanții companiei Frontera Resources au declarat că ar dori să se stabilească în Republica Moldova și să investească în dezvoltarea sectorului energetic din țara noastră. ”Lucrăm în domeniul petrolului și gazului mai bine de 20 de ani. De câţiva ani studiem Republica Moldova ca pe un posibil partener. Obiectivul nostru este de a exploara şi dezvolta prin participare sistemul energetic şi infrastructura. Putem veni în acest sector cu investiții, astfel ca Republica Moldova să ajungă la o independenţă  energetică”, a spus directorul executiv Frontera Resources, Steve Nicandros.
 
De asemenea, reprezentanții companiei au menționat că Frontera Resources este interesată ca Republica Moldova să devină un exportator de resurse energetice în regiune.
 
Frontera Resources este o companie internaţională înfiinţată în anul 1996, cu sediul central în SUA, și care activează în domeniul petrolului și al gazelor naturale. De-a lungul anilor, această companie s-a profilat pe identificarea oportunităților de investiții pe piețele emergente și, în special, a celor din Estul Europei și din zona Mării Negre, anunță un comunicat al guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus