SUA va continua să sprijine Republica Moldova în implementarea reformelor. Declarația a fost făcută de Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Bridget Brink în cadrul întrevederii cu Președintele Parlamentului Andrian Candu.
Implementarea reformelor, prioritățile legislative și evoluțiile politice din Republica Moldova au fost principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii.
Speakerul a declarat că prioritar în agenda legislativă este accelerarea implementării Acordului de Asociere în vederea eliminării restanțelor înregistrate. În context, Andrian Candu a menționat că Foaia de parcurs cu privire la implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-UE stabilește priorităţile pe termen scurt şi mediu în activitatea Parlamentului și Guvernului, precum și acțiunile clare pe care autoritățile responsabile trebuie să le îndeplinească în termenele fixate în baza Concluziilor Consiliului Uniunii Europene cu privire la Republica Moldova.
”Unul din elementele-cheie, care lipsea în reforma justiției, a fost realizat, fiind vorba de reformarea Procuraturii. Legea cu privire la Procuratură, adoptată recent de Parlament, a fost transmisă Președintelui țării pentru promulgare. Pentru a reuși reforma Procuraturii în termenii fixați și a exista finalitate în reforma justiției urmează a fi aprobată și legislația conexă”, a menționat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a subliniat că prioritățile de reforme ale Parlamentului pentru perioada imediat următoare vizează adoptarea în lectură finală a pachetului de integritate, a celui financiar-bancar și a celui energetic. Potrivit Speakerului, autoritățile elaborează în prezent un plan de acțiuni pentru măsuri de urgență.
Totodată, Andrian Candu s-a referit la o serie de acțiuni ale autorităților pentru a recăpăta încrederea cetățenilor și a partenerilor europeni. Președintele Parlamentului a subliniat că a fost selectată candidatura Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei de o comisie de concurs, formată din deputați și reprezentanți ai societății civile, care va fi propusă Parlamentului săptămâna viitoare.
Oficialii au mai făcut un schimb de opinii despre reluarea discuțiilor cu FMI, acțiunile anticorupție, reforma audiovizualului, implicarea mai activă a societății civile în procesul legislativ, situația din regiunea transnistreană și din Găgăuzia.
La rândul său, Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink a declarat că SUA va continua să sprijine susținut reformele în care s-a angajat Republica Moldova, precum și stabilitatea țării. Oficialul american a subliniat că acțiunile de reforme trebuie să fie complete și să decurgă ascendent.
Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 2-4 martie 2016, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.03.2016Bridget Brink: Reformele în Republica Moldova trebuie să fie complete și să decurgă ascendent
Comentarii (0)