Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.03.2016

Ce de a cincea ediție a Competiției Naționale Moldova Eco Energetică a fost astăzi lansată

Cel mai mare concurs național de premiere a iniţiativelor de succes în domeniul  eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, Competiţia Moldova Eco Energetică, ediția 2016 a fost, astăzi, lansat.
 
Concursul este deschis pentru instituţiile publice, reprezentanţi ai sectorului privat, ONG-uri, fundații, grupuri de iniţiativă, mass media şi persoane fizice care au realizat cu succes iniţiative notabile, inovative şi ambiţioase în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Participanţii vor putea aplica pentru cele trei concursuri: Istorii Eco Responsabile,  Tehnologii Eco Responsabile și Idei  Eco Responsabile.
 
Cei care doresc să se înscrie în competiție vor depune un dosar-tip de participare în format electronic sau tipărit pe adresa Agenției pentru Eficiență Energetică, cu indicarea categoriei la care concurează. Atât dosarul, cât și Regulamentul Competiției, vor putea fi descărcate de pe pagina web www.aee.md  și www.mee.md. Dosarele completate vor putea fi remise la adresa de email: moldovaecoenergetica@aee.md și urmează a fi depuse în perioada 4 aprilie – 05 august.
 
Pentru ediţia din 2016, se vor considera eligibile proiectele depuse la Concursul Istorii Eco Responsabile și Tehnologii Eco Responsabile, implementate până la depunerea dosarului la Concurs.
 
Câştigătorii vor fi anunţaţi şi premiaţi la începutul lunii decembrie, în cadrului Ceremoniei de Premiere Moldova Eco Energetică.  Acestea vor fi recunoscuți campionii sectorului eco energetic şi-i vor fi o sursă e inspirație pentru doritorii de a se alătura consumului de energiei sustenabilă.
 
Din 2012, de când a fost lansată Competiţia Moldova Eco Energetică, şi până în prezent, au fost depuse mai mult de 200 de proiecte de eficiență energetică și surse de energie regenerabilă, dintre care peste 80 au ajuns să fie premiate.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, competiţia Moldova Eco Energetică este organizată de Ministerul Economiei și Agenția pentru Eficiență Energetică, realizată la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanțat de Uniunea Europeană şi cofinanțat, implementat de PNUD Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus