Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.03.2016

Moldova şi Uniunea Europeană vor consolida cooperarea în domeniul securităţii energetice

 Moldova şi Uniunea Europeană vor consolida cooperarea în domeniul securităţii energetice

În contextul vizitei de două zile la Bruxelles, astăzi, Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Comisar pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič.
 
Principale subiecte abordate au vizat integrarea Republicii Moldova pe piața energetică, prin dezvoltarea cadrului legal și dezvoltarea interconexiunilor de gaz și electricitate cu UE, precum și stadiul de implementare a angajamentelor asumate, pe dimensiunea sectorială a Acordului şi Agendei de Asociere.
 
Oficialii au accentuat necesitatea consolidării cooperării privind securitatea energetică, în special diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare. În mod particular, au fost discutate  subiecte ce țin de transpunerea pachetului III energetic, extinderea proiectului gazoductului Iași-Ungheni, consolidarea independenţei Agenției Naționale de Reglementare în Energetică de la Chișinău.
 
Premierul a apreciat  eforturile întreprinse de Comisia Europeană şi de vicepreşedintele Maroš Šefčovič, în vederea consolidării securității energetice europene, evidențiind iniţiativa vicepreşedintelui Comisiei Europene de creare a unui cadru de cooperare dedicat regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est (grupul CESEC), la care participă și Republica Moldova.
 
Interlocutorii au discutat care sunt modalităţile concrete de susţinere a Republicii Moldova în eforturile sale de modernizare a sectorului energetic şi integrare în sistemul regional, informează un comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus