Procuratura sectorului Rîşcani al capitalei a demonstrat vinovăţia a doi medici, recunoscuţi culpabili de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, care a cauzat decesul pacientului.
Cazul a avut loc pe 26 februarie 2009 în capitală, cînd o tînără a chemat ambulanţa la domiciliu pe motiv că se simţea rău. Deplasîndu-se dimineaţa la chemare, medicul din cadrul Staţiei municipale de Asistenţă Medicală Urgentă a efectuat un examen medical superficial al bolnavei, fixînd un diagnostic greşit de „infecţie respiratorie virotică acută, reacţie alergică medicamentoasă”, prescriindu-i un tratament incorect. Spre seară, starea fetei se agravese, aceasta chemînd la domiciliu medicul de familie. Venit acasă la pacientă, medicul din cadrul Centrului Medicilor de Familie nr.11 din Chişinău, la fel a investigat superficial bolnava şi, bazîndu-se pe diagnosticul fixat anterior de medicul de la urgenţă, a stabilit incorect maladia de care aceasta suferea, în consecinţă, în dimineaţa zilei următoare, fiind constatat decesul biologic al pacientei, în vîrstă de 21 de ani.
Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului pacientei, procurorii au dispus efectuarea a trei expertize, inclusiv a celei medico-legale în comisie, care au durat mai bine de 4 ani. Rezultatele expertizelor au concluzionat că decesul pacientei a survenit ca urmare a şocului toxico-infecţios complicat, cauzat de un proces inflamator purulent (furuncul) din regiunea obrazului stîng, iar victima necesita în mod obligatoriu spitalizare pentru investigaţii de laborator şi tartament staţionar. Astfel, în rezultatul diagnosticării incorecte la etapa de acordare a asistenţei medicale a tinerei, medicii au evaluat eronat starea acesteia de sănătate, au stabilit un tratament neadecvat, ceea ce a condus la decesul bolnavei.
Urmărirea penală pe acest caz a fost finalizată de procurori şi expediată în instanţa de judecată în anul 2013, urmînd mai mulţi ani de şedinţe şi dezbateri judecătoreşti, iar pînă la pronunţarea verdictului au fost schimbaţi trei judecători.
Astfel, recent, prin sentinţa judecătoriei Rîşcani a capitalei, inculpatele, cu vîrstele de 44 şi 57 de ani, au fost recunoscute vinovate de cele incriminate de procurori şi condamnate la cîte un an închisoare, însă, în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie, acestea au fost liberate de răspundere penală, cu încetarea procesului penal. Cu toate acestea, la demersul procurorilor, instanţa a dispus încasarea din contul inculpatelor în folosul succesorului părţii vătămate a cîte 100 mii lei fiecare drept prejudiciu moral, cauzat prin infracţiune, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
17.03.2016Un medic de familie şi unul de la urgenţă condamnaţi pentru malpraxis
Comentarii (0)