Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.03.2016

Fostul Preşedinte al Comitetului de creditare al BEM - eliberat din arest

Judecătoria Buiucani a respins astăzi demersul Procuraturii Anticorupţie privind aplicarea, în privinţa fostului Preşedinte al Comitetului de creditare ai BC “Banca de Economii” SA, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile. Prin urmare, instanţa a admis cererea avocaţilor privind revocarea măsurii preventive – arestul preventiv, cu eliberarea imediată a inculpatului din sala de judecată. Actualmente, acesta nu are nici o măsură preventivă. Procurorii consideră închierea instanţei de judecată ca fiind lipsită de temei şi anunţă că vor depune recurs la Curtea de Apel.

Amintim că acum o lună, Procuratura Anticorupţie a trimis în judecată al zecelea dosar de învinuire a fostului Preşedinte al Comitetului de creditare al BEM, care, de comun cu alţi 4 foşti membri ai Comitetului ar fi încălcat regulile de creditare, cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari.

Potrivit celor constatate de procurori, în intervalul anilor 2010-2011 fostul preşedinte, în coparticipare cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat credite neperformante pentru trei firme în sumă de 244 milioane lei. Deşi, potrivit legislaţiei, intervenţia Comitetului de Creditare se impunea şi acordarea creditelor urma a fi stopată cu recuperarea imediată a mijloacelor financiare acordate, inculpaţii nu au întreprins acţiuni în acest sens, prejudiciind instituţia bancară în proporţii deosebit de mari.

În total, Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată 10 cauze penale de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM. În scopul recuperării prejudiciului cauzat Băncii de Economii au fost aplicate mai multe sechestre, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin cu drept de proprietate învinuiţilor.

Pentru comiterea infracţiunii respective legislaţia prevede amendă sau închisoare de pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea, în diferite perioade, a creditelor neperformante de către Banca de Economii este în desfăşurare.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus