Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.03.2016

Ministerul de externe îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu testările rachetelor balistice de către Coreea de Nord

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova îşi exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu faptul că, în pofida apelurilor insistente ale comunităţii internaţionale de a se abţine de la activităţile vizând dezvoltarea programelor nucleare, autorităţile Republicii Populare Democratice Coreene continuă testările rachetelor balistice.

Republica Moldova împărtăşeşte preocupările serioase exprimate de către întreaga comunitate internaţională, în particular, cele formulate în cadrul ONU, privind violarea gravă de către Phenian a regimului de neproliferare a armelor nucleare şi ameninţările serioase la adresa păcii şi securităţii nu doar în zona peninsulei coreene, dar şi la scară internaţională.

Republica Moldova sprijină eforturile comunităţii internaţionale menite să descurajeze activităţile de înarmare nucleară efectuate de către Coreea de Nord şi cheamă autorităţile acestei ţări să  reacţioneze adecvat la preocupările legitime exprimate în adresa lor şi să respecte cu stricteţe Rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, a relatat Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus