Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea articolului 55 din Codul Penal al Republicii Moldova care stabileşte măsuri mai aspre de combatere a actelor de corupţie şi faptelor conexe corupţiei.
Documentul prevede lărgirea cercului infracţional cu titlul de excepţie pentru care persoanele nu pot fi eliberate de răspundere penală în caz de comitere a faptelor de corupţie. Potrivit modificărilor propuse, persoanele care vor comite infracţiuni ce ţin de coruperea alegărtorilor, amestecul în înfaptuirea justiţiei şi urmărirea penală, trafic de influenţă, abuz în serviciu sau abuz de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, fals în acte etc., nu vor mai fi pasibili liberării de răspundere penală cu atragerea la răspundere contravenţională.
”În combaterea corupției se trece de la vorbe la fapte concrete. Este un obiectiv pe care ni l-am asumat prin programul de guvernare, iar eu sunt determinat să facem totul pentru a ne îndeplini angajamentele luate. În Republica Mldova lupta cu corupția este un instrument direct proprțional cu dezvoltarea economică a țării”, a punctat Premierul Pavel Filip.
Proiectul de lege face parte din Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2011-2015.
Documentul urmează a fi prezentat Parlamentului spre aprobare, informează un comunicat al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
23.03.2016Executivul a aprobat măsuri mai aspre de combatere a actelor de corupţie şi faptelor conexe corupţiei
Comentarii (0)