Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința sa publică de astăzi, 31 martie 2016, proiectul unei noi Metodologii de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, prin care a fost schimbată conceptual modalitatea de stabilire a prețurillor de comercializare cu amănuntul la benzină, motorină și la gazul lichefiat.
Proiectul noii Metodologii a fost elaborat de ANRE în conformitate cu noile prevederi ale Legii nr. 461-XV din 30.07.2001 privind piața produselor petroliere, operate prin Legea nr. 223 din 03.12.2015. Spre deosebire de actuala Metodologie, care prevede menținerea unui nivel just al prețurilor care ar acoperi cheltuielile relevante ale operatorilor de pe piața respectivă și o rată rezonabilă de rentabilitate de maximum 10%, noua Metodologie stabilește o corelație directă între prețurile la benzină, motorină și la gazul lichefiat pe piața internă și evoluția cotațiilor bursiere regionale la produsele petroliere.
Metodologia prevede componența cheltuielilor incluse la calcularea prețurilor plafon pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei, motorinei și gazului lichefiat, modul determinării prețurilor plafon la aceste produse și de aplicare a prețurilor respective. Astfel, noul mecanism de formare a prețurilor are la bază patru componente principale:
- cotațiile medii Platts pentru benzină sau cotațiile medii Argus pentru gazul lichefiat,
- costurile de tranzacționare aferente operațiuniii de import, inclusiv costurile de transport și de asigurare,
- cota accizelor și cota taxei pe valoarea adăugată, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova și
- marja comercială specifică care plafonează valoarea cheltuielilor și profitul companiilor petroliere. Această marjă se stabilește anual de către ANRE, în urma analizei cheltuielilor pe piața produselor petroliere.
Potrivit noii Metodologii, ANRE va calcula, la fiecare 14 zile calendaristice, în funcție de cotațiile Platts și Argus din perioada precedentă, prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat și le va publica pe pagina sa web. În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere va stabili, reieșind din prețurile plafon calculate de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor respective, le va publica pe pagina sa web și le va afișa pe panourile informative de la stațiile de alimentare. Operatorii de pe piață nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul benzina, motorina și gazul lichefiat la prețuri peste prețurile plafon stabilite de ANRE.
ANRE consideră că aplicarea noii Metodologii va conduce la stimularea concurenței loiale între companiile petroliere, sporirea eficienței activității acestora, eliminarea practicilor abuzive de formare a prețurilor la carburanți și la diminuarea prețurilor cu amănuntul pentru consumatori ca urmare a reducerii acestora pe piețele regionale.
Metodologia va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar ulterior Consiliul de Administrație al ANRE va stabili valorile maximale ale marjei comerciale specifice aferente comercializării produselor petrolirere pentru primul an de valabilitate a noii Metodologii și, respectiv, prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a carburanțior, anunță Serviciul de presă al ANRE.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.03.2016ANRE a aprobat o nouă metodologie de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere
Comentarii (0)