În data de 13 aprilie 2016, oamenii de afaceri din capitală, dar şi din centrul ţării, vor beneficia de o sesiune practică privind provocările și oportunitățile aferente implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător UE – Moldova (ZLSAC / DCFTA), precum și de informaţii privind modalitățile de aplicare la sursele existente de finanțare și susținere a antreprenorilor în contextul implementării DCFTA.
În aceeaşi ordine de idei, antreprenorii vor fi informați despre regimuri și măsuri comerciale curente, infrastructura calității, inclusiv aspecte practice aferente standardelor sanitare și fitosanitare, standarde sanitar-veterinare, etc.
Subiectele incluse în agenda sesiunii vor fi susținute de către experți de renume în domeniu, alături de reprezentanți ai Ministerului Economiei al Republicii Moldova, care vor răspunde și la întrebări din partea antreprenorilor privind derularea afacerii în condiţiile implementării DCFTA. Menționăm că implementarea DCFTA include o serie de prevederi care vizează reformarea comerțului și politicilor comerciale ale Republicii Moldova, care, în final, vor conduce la modernizarea economică a țării.
Evenimentul este organizat în cadrul Programului UK – MD: Asistență pentru reforme, iar seminarele s-au desfășurat în mai multe regiuni ale țării cu scopul de a informa antreprenorii despre beneficiile, provocările şi impactul pe care îl are DCFTA asupra activităţii acestora. Anterior, o cercetare calitativă privind nevoile mediului de afaceri din țară privind DCFTA a demonstrat că cca 67% din respondenți nu cunosc sau cunosc foarte puțin despre DCFTA.
Sesiunea practică de la Chișinău va avea loc în incinta hotelului „Jolly Alon”, sala de Întruniri, la ora 9:30. Doritorii de a participa la seminar sunt rugați să se înregistreze la: tel 022 21 41 56, dcfta@bdr.md, Elena Iovu / Irina Draguțanu, BDR Associates.