Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
22.04.2016

Republica Moldova, prezentată drept o nouă destinație MICE în cadrul expoziției specializate „IMEX Frankfurt”

Între 19-21 aprilie Republica Moldova a participat pentru a doua oară cu brandul turistic de țară „Moldova – discover the routes of life” la expoziția „IMEX Frankfurt”, specializată în turismul de tip MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions). Cu susținerea Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, în parteneriat cu Agenția Turismului RM și Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova (ANTRIM), țara noastră a fost prezentată participanților la expoziție în calitate de destinație nouă pentru piața MICE, cu accent pe Wine Incentives (în turismul vitivinicol).

MICE, numit și „turismul evenimentelor” sau „turismul întrunirilor”, reprezintă o direcție a turismului, în care grupuri mari de persoane călătoresc împreună pentru anumite scopuri comune sau evenimente tematice: reuniuni, conferințe, expoziții sau călătorii de motivare, oferite de către companii angajaților performanți.

„IMEX Frankfurt” este o expoziție dedicată planificatorilor care organizează evenimente la nivel mondial, oferind oportunități deosebite pentru expozanți și cumpărători deopotrivă. În fiecare an IMEX găzduiește 3.500 de expozanți: asociații în domeniul turismului, birouri de organizare a conferințelor, lanțuri hoteliere internaționale, companii aeriene și companii de administrare a destinațiilor (DMC). Pe parcursul celor 3 zile ale evenimentului, participanții și-au prezentat ofertele de servicii celor peste 9.000 de vizitatori.

La eveniment au fost prezente, sub brandul turistic de țară „Moldova – discover the routes of life”, 4 companii din Republica Moldova: „TatraBis” (DMC), „LCM Agency” (organizator de conferințe profesionale), „AQA Logistics” și „Berlizzo Events” (companii de organizare a evenimentelor).

În cadrul expoziției, la data de 19 aprilie, Stanislav Rusu, directorul adjunct al Agenției Turismului, a participat la Forumul Politicienilor,  care a reunit liderii-cheie din domeniu, pentru a discuta problemele și tendințele din turismul MICE.
Potrivit Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, MICE turismul reprezintă o nouă nișă pentru Moldova ca destinație turistică pe piața internațională, aceasta fiind direct legată de dezvoltarea economică a țării. Din experiența altor țări în vederea managementului acestei direcții de turism, este evidenta necesitatea creării unui Birou de Convenții care ar accentua și ar sprijini această industrie la un alt nivel. Direcția MICE trebuie să devină un produs prioritar în dezvoltarea turismului național.

Având în vedere amplasarea sa convenabilă în Europa, Moldova are un potențial ridicat de a deveni o destinație pentru turismul MICE. Experții apreciază că Moldova prezintă numeroase avantaje, care ar putea fi valorificate prin dezvoltarea turismului de tip MICE: este o destinație nouă, relativ necunoscută; prețurile atractive; zboruri directe dintr-un număr surprinzător de mare de destinații; este un adevărat paradis pentru amatorii de vin; are capacitatea de a oferi experiențe agrare și culturale care au fost pierdute în majoritatea țărilor din Europa;  este destinația nr. 1 de „cărări nebătătorite”, conform „Lonely Planet”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus