Trimite e-mail | Printeaza
IT
17.05.2016

ANRCETI anunță redeschiderea spre atribuire a patru numere naţionale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social

ANRCETI anunță redeschiderea spre atribuire a patru numere naţionale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat pe pagina sa web oficială un anunț, în care informează furnizorii de reţele şi servicii publice de comunicaţii electronice că  numerele naţionale scurte 116000, 116006, 116117 și 116123 pentru prestarea serviciilor cu caracter social armonizate la nivel european sunt în continuare deshise spre atribuire. Cererile privind eliberarea licenţelor pentru dreptul de utilizare a numerelor respective pot fi înaintate la ANRCETI de către furnizori până la finele lunii iunie curent. Taxe pentru eliberarea licențelor și utilizarea numerelor 116000, 116006, 116117 și 116123 nu se aplică.

Prin intermediul numerelor nominalizate vor fi oferite următoarele servicii: 116000 - Linia telefonică de urgenţă pentru copii dispăruţi, 116006 - Linia de asistență telefonică pentru victimele infracțiunilor, 116117 - Serviciul medical telefonic ce nu intră în categoria cazurilor de urgență, 116123 – Linia de asistenţă telefonică care oferă sprijin emoţional.

Linia telefonică de urgenţă pentru copiii dispăruţi (116000) va prelua apeluri prin care se anunţă dispariţia unor copii şi le va transfera poliţiei; va oferi îndrumare şi sprijin persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut; va sprijini desfăşurarea investigaţiei.

Linia de asistență telefonică pentru victimele infracțiunilor (116006) va acorda victimelor infracțiunilor asistență psihologică în astfel de situații; va informa victimele infracțiunilor în legătură cu drepturile lor și cu modalitățile de exercitare a acestor drepturi, precum și le va îndruma către instituțiile care le pot sprijini;
va oferi informații despre poliția locală și procedurile judiciare penale și aspecte legate de despăgubiri și asigurări, precum și asistență pentru identificarea altor posibilități de sprijin.

Serviciul medical telefonic ce nu intră în categoria cazurilor de urgență (116117) va direcționa apelurile către serviciile medicale adecvate pentru probleme urgente, dar care nu pun în pericol viața, în special, dar nu exclusiv, în afara programului normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal și în timpul sărbătorilor legale; va pune apelanții în legătura cu o persoană responsabilă de preluarea apelurilor care deține experiență și competență necesară sau direct în legătură cu un cadru medical calificat.

Lina de asistenţă telefonică care oferă sprijin emoţional (116123) va permite apelantului să beneficieze de o relaţie umană adevărată, în cadrul căreia va fi ascultat fără a fi judecat; va oferi sprijin emoţional apelanţilor care suferă de singurătate, care se află într-o stare de criză psihologică sau care se gândesc la suicid.

Numerele sus - menţionate vor fi atribuite  de către ANRCETI furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice solicitanți, care ulterior le vor transmite pentru utilizare prestatorilor de servicii de conţinut care vor furniza serviciile susmenţionate. Condiţiile speciale de utilizare a numerelor 116000, 116006, 116117 şi 116123 sunt stabilite în Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.19 din 12.07.2011, cu modificările ulterioare.

Forma și conţinutul  cererii de acordare a licenţei de utilizare a numerelor sus - menţionate sunt stabilite în Procedura privind atribuirea numerelor naţionale scurte pentru servicii armonizate la nivel european cu caracter social de forma 116xxx. Cererile vor fi evaluate de către ANRCETI în baza criteriilor și grilei de punctaj aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.06 din 27.03.2012, cu modificările ulterioare.

Numerele naţionale scurte 116000, 116006, 116117 și 116123 au o identitate paneuropeană şi se utilizează pentru servicii armonizate cu caracter social în mai multe  state membre ale Uniunii Europene. Apelurile către  numerele nominalizate sunt gratuite, iar serviciul prestat prin aceste numere este accesibil tuturor utilizatorilor, fără a fi necesară o înregistrare prealabilă, anunță Serviciul de informare şi comunicare cu mass – media al ANRCETI.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus