Implementarea Strategiei Naționale de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2016 – 2020 ne va permite să creștem capacitățile de producere și export al economiei naționale, să impulsionăm activitatea mediului de afaceri autohton, să atragem un volum mai mare al Investițiilor Străine Directe (ISD) în țara noastră. Declarația a fost făcută astăzi de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, în cadrul primei ședințe de lucru al Grupului de implementare al documentului.
Potrivit lui Vitalie Iurcu, necesitatea elaborării Strategiei, precum și implementarea acesteia, este dictată atât de angajamentul Executivului de la Chișinău, stabilit în Matricea de politici în cadrul Acordului de finanțare între Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană pentru implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre țara noastră şi UE, cât și de importanța atragerii investițiilor străine direct și a creșterii exporturilor pentru economia națională, prin prisma creării locurilor noi de muncă, reducerea decalajului tehnologic, impulsionarea activității întreprinderilor mici și mijlocii autohtone, dobândirea cunoștințelor în domeniile noi și know-how pentru economia națională, etc.
În urma unei analize aprofundate, realizate de specialiștii naționali în colaborare cu experții internaționali, au fost determinate 7 sectoare cu cel mai mare potențial de atragere și promovare a exporturilor - informații și comunicații; fabricarea de mașini și echipamente; activități de servicii administrative și servicii suport; fabricarea de utilaje și piese; fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și încălțămintei; echipamente electrice; industria alimentară și agricultura.
Realizarea obiectivelor Strategiei, ca indicatori de impact direct, presupune obținerea către 2020 a unui influx net de investiții străine directe de 380 milioane USD, dintre care 250 de milioane USD atrase prin prisma Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO), crearea a cel puțin 10 mii de locuri noi de muncă, creșterea ponderii ISD în Produsul Intern Brut până la 3,9 %, creșterea volumului exporturilor de bunuri până la 3,002 miliarde USD, iar exporturile de servicii până la 1,275 miliarde USD, precum și reducerea deficitului comercial din PIB cu 4 la sută și scăderea ratei șomajului cu 1,4%.
Anita Richter, manager de proiect în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare, a salutat inițiativa formării Grupului de lucru pentru implementarea Strategiei , menționând necesitatea asigurării unor consultări regulate și proactive pentru înlăturarea posibilelor obstacole în implementare. ”Pentru atingerea obiectivelor propuse, cred că Guvernul Republicii Moldova trebuie să ofere un mandat politic clar Grupului de lucru, care-i va permite să supravegheze mai eficient procesul de realizare a Strategiei și să intervină cu soliții chibzuite în momentele sensibile”, a specificat expertul internațional.
Pentru asigurarea implementării acțiunilor stipulate în Strategie, membrii Grupului de lucru au convenit asupra creării unui mecanism corectiv al Planului de acțiuni, pe lângă mecanismul de monitorizare bine definit în Strategie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Strategia Națională de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2016 – 2020 a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova la ședința din 2 martie curent, și publicată în Monitorul Oficial nr. 114 – 122 din 29 aprilie 2016.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.05.2016Strategia Națională de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor va contribui la creșterea competitivității economiei naționale
Comentarii (0)