Aspectele cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și China în domeniul energetic au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu delegația corporației energetice de stat din China, condusă de vicepreședintele acesteia Xie Jiajie.
Referindu-se la posibilitatea cooperării bilaterale în domeniul dat, ministrul Economiei a menționat că la moment Republica Moldova este într-un amplu proces de reformare și modernizare a sistemului energetic național la toate compartimentele. ”Din momentul când Republica Moldova are surse limitate de aprovizionare cu energie electrică, suntem dispuși pentru a crea premise de implementare a diferitor proiecte de producere a energiei electrice de alternativă. Dar, fiecare dintre acestea va fi implementat doar în urma unor studii de fezabilitate, care vor stabili criteriile concrete de realizare a proiectelor respective”, a subliniat Octavian Calmîc.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Xie Jiajie a menționat că corporația pe care o reprezintă este interesată în implementarea unor proiecte investiționale pe piața energetică a Republicii Moldova, inclusiv a celor ce țin de producerea energiei regenerabile, eoliene, solare, etc.
Octavian Calmîc și Xie Jiajie au convenit ca până la finele anului 2016, cu eforturi comune, să fie realizat un studiu de pre-fezabilitate privind inițierea unor proiecte noi de producere a energiei electrice și termice în Republica Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.05.2016China este interesată în implementarea unor proiecte investiționale pe piața energetică din Republica Moldova
Comentarii (0)