Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.05.2016

Ministrul de externe Andrei Galbur a avut întrevederi cu miniștrii de externe ai Bulgariei, Turciei și cu secretarul de stat al ministerului de externe al României

Ministrul de externe Andrei Galbur a avut întrevederi cu miniștrii de externe ai Bulgariei, Turciei și cu secretarul de stat al ministerului de externe al României

În marja sesiunii ministeriale a Consiliului Europei de la Sofia din 18 mai 2016, ministrul Andrei Galbur a avut întrevederi cu miniștrii de externe ai Bulgariei, Daniel Mitov și Turiciei, Mevlüt Çavuşoğlu, precum și cu secretarul de stat al ministerului de externe al României, Daniel Ioniță.

În cadrul întrevederii cu omologul bulgar, a fost efectuat un schimb de opinii privind principalele subiecte ale agendei relaţiilor bilaterale şi examinată oportunitatea organizării unei runde de consultări moldo-bulgare axate pe problematica integrării europene. De asemenea, oficialii au reconfirmat interesul pentru impulsionarea cooperării economice bilaterale, fiind apreciate pozitiv rezultatele activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare economică, care a avut loc în martie curent, la Sofia.

Ministrul Daniel Mitov a reiterat disponibilitatea Bulgariei de a sprijini Republica Moldova în implementarea programului de reforme prevăzut în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și preconizarea vizitei ofciale în RM.

În discuția cu ministrul Mevlüt Çavuşoğlu a fost reconfirmat interesul reciproc în dezvoltarea în continuare a relațiilor de cooperare dintre cele două țări, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale. Un accent special a fost pus pe necesitatea impulsionării schimburilor comerciale în baza Acordului de liber schimb între cele două țări, care urmează să intre în vigoare după ratificarea acestuia de către partea turcă. 

Cei doi oficiali au convenit asupra convocării în viitorul apropiat a celei de-a 8-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-turce de cooperare economică. 

Schimbul de opinii cu secretarul de stat al ministerului de externe român Daniel Ioniță s-a axat pe subiecte actuale pe agenda de cooperare bilaterală, inclusiv securitatea regională. De asemenea, au fost abordate aspecte privind implementarea în continuare a obiectivelor de reformă prevăzute în Acordul de Asociere RM-UE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus