În cadrul ședinței se astăzi a Cabinetului de miniștri, Premierul Pavel Filip a cerut demisia directorului Biroului Național de Statistică (BNS), Marin Gospodarenco.
Solicitarea vine după ce Prim-ministrul a cerut explicații directorului BNS privind neexecutarea în termen a procesării și analizei datelor din anchetele de control ale Comisiei Naționale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor, însoțită de concluzii referitoare la ancheta internă asupra cauzelor de tergiversare a finalizării recensământului.
”Am primit, este adevărat, o informație, dar fără explicații clare la nici unul din subiectele menționate. Mai mult ca atât, am fost informat că procesul de comparare a datelor din anchetă cu cele din cadrul recensământului va începe abia din 19 mai, chiar dacă am avut absolut alte înţelegeri şi discuţii la un şir de şedinţe care le-am desfășurat. Au fost cheltuite peste 80 mln de lei, iar rezultate nu avem, astfel solicit acceptarea demisiei dlui Gospodarenco şi urmează foarte repede să identificăm o persoană care va putea face faţă lucrului în fruntea BNS”, a afirmat Pavel Filip.
Totodată, Premierul a menționat că a solicitat Inspecției Financiare să verifice cum au fost gestionate mijloacele financiare pentru desfășurarea recensământului, ca urmare fiind constatate prejudicii de circa 1 milion de lei, acțiuni de încălcare a procedurilor de licitație, favorizarea unor agenți economici, utilizarea banilor destinați pentru recensământ în alte scopuri, lipsa unui management financiar adecvat.
În acest sens, Pavel Filip a solicitat Procuraturii Generale, precum și Centrului Național Anticorupție să investigheze sub aspect penal rezultatele verificării efectuate de Inspecția Financiară.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.05.2016Pavel Filip a cerut demisia directorului Biroului Național de Statistică
Comentarii (0)