Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Andrei Galbur, a participat luni, 23 mai 2016, la Bruxelles, la cea de-a şaptea reuniune ministerială a Parteneriatului Estic (PaE), care a întrunit miniștrii afacerilor externe ai statelor membre UE şi PaE. Reuniunea a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini. La eveniment a participat și comisarul pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.
În discursul sau Ministrul Galbur s-a referit la agenda de reforme, cooperarea sectorială şi viziunea de perspectivă. A fost accentuată necesitatea de a consolida cooperarea cu partenerii estici în faţa vulnerabilităţilor interne și riscurilor externe. Ministrul Galbur şi-a exprimat speranța că viitoarea Strategie Globală a UE în sfera securității și politicii externe va acorda o atenţie mai mare stabilităţii în vecinătatea estică. A fost exprimat interesul pentru cooperarea în sfera politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) și contracarării amenințărilor-hibrid.
Referindu-se la propunerile Republicii Moldova în sfera cooperării sectoriale prezentate anterior în cadrul PaE, ministrul Galbur a încurajat promovarea interconexiunilor cu UE în sfera transportului, energiei, precum și inițiativelor ce vor genera creștere economică prin atragerea investițiilor și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Şeful diplomației moldovenești a făcut apel la o comunicare strategică mai activă în vederea informării eficiente a societăților privind beneficiile Parteneriatului Estic. De asemenea, Andrei Galbur a pledat pentru elaborarea unei viziuni politice de perspectivă pentru partenerii estici în contextul viitorului Summit PaE din 2017.
Înaltul Reprezentant Mogherini a anunțat că în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliul Afacerilor Externe al UE va fi aprobată decizia privind intrarea în vigoare a Acordurilor de Asociere ale UE cu Republica Moldova și cu Georgia, începând cu 1 iulie curent.
În cadrul vizitei la Bruxelles a avut loc şi o sedinţă de lucru în format restrâns ai miniştrilor PaE împreună cu Înaltul Reprezentant şi Comisarul pentru Extindere, unde a fost discutată în mod special problematica de securitate regională.
Potrivit MAEIE, reuniunea a reprezentat o bună oportunitate de a efectua un schimb de opinii între statele membre UE şi cei şase parteneri estici cu scopul de a identifica mai multe posibilităţi de implicare a statelor membre în iniţiativele şi proiectele PaE.