În debutul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit despre vizita misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Republica Moldova, în perioada 23-27 mai curent.
Premierul a menţionat că, în cadrul primei sale întrevederi cu reprezentanții echipei de experți ai Fondului, a prezentat evoluțiile pe calea reformelor pe care le-a realizat Guvernul de la ultima misiune, din luna februarie, precum şi viziunea privind măsurile care urmează să fie întreprinse în viitor.
„Mă refer aici la cele trei direcții importante - reforma sistemului financiar-bancar, reforma justiţiei şi implementarea strategiei anticorupție, asigurarea unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv”, a precizat Prim-ministrul.
Pavel Filip a subliniat importanţa avansării continue în realizarea angajamentelor asumate, inclusiv în Foaia de parcurs care conţine acţiuni ce urmează să fie puse în aplicare pana la 31 iulie a.c. şi a cerut miniştrilor să se implice activ în acest proces.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.05.2016Premierul Pavel Filip a cerut miniştrilor să se implice activ în realizarea reformelor
Comentarii (0)