Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii l-a primit astăzi pe şeful Oficiului Consiliului Europei (CoE) la Chişinău José-Luis Herrero.
În cadrul întâlnirii, interlocutorii au făcut un schimb larg de opinii pe marginea chestiunilor actuale vizând cooperarea Republicii Moldova cu CoE, în particular vizând rolul acestei organizaţii în promovarea reformelor democratice, întărirea relațiilor interetnice şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Potrivit MAEIE, Viceministrul Darii a ţinut să sublinieze contribuţia valoroasă a CoE în promovarea măsurilor de întărire a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. El a salutat, de asemenea, expertiza oferită de către CoE în diverse domenii, apreciind-o drept foarte utilă şi indispensabilă în susţinerea eforturilor actuale de avansare a reformelor interne.