Departamentul de Stat al SUA a emis marți o alertă de călătorie prin care îi avertizează pe cetățenii americani asupra riscului unor potențiale atacuri teroriste în Europa în cursul acestei veri, indicând, printre posibilele ținte, obiective turistice, restaurante și evenimente de anvergură, precum EURO 2016 la fotbal, transmite Reuters.
'Îi alertăm pe cetățenii Statelor Unite cu privire la riscul unor potențiale atacuri teroriste pe întreg teritoriul Europei, având drept țintă evenimente majore, obiective turistice, restaurante, centre comerciale și mijloace de transport', se menționează în avertismentul de călătorie, valabil până la data de 31 august.
'Numărul mare de turiști care vizitează Europa în lunile de vară va oferi ținte mai numeroase pentru teroriștii care plănuiesc atacuri în locuri publice, în special la evenimente mari', mai subliniază Departamentul de Stat.
Alerta de călătorie menționează că Franța va găzdui EURO 2016 la fotbal între 10 iunie și 10 iulie și că guvernul de Paris a prelungit starea de urgență, decretată după atentatele din 13 noiembrie, până la 26 iulie, pentru a acoperi și Turul Franței la ciclism (2-24 iulie).
'Stadioanele EURO 2016, zonele pentru fani și evenimentele neoficiale de vizionare a turneului în Franța și în alte țări din Europa reprezintă ținte potențiale pentru teroriști, la fel ca alte evenimente sportive de anvergură și zone de adunări publice în Europa', adaugă Departamentul de Stat.
Totodată, se așteaptă ca Zilele Tineretului Catolic, ce vor avea loc între 26 iulie și 31 iulie la Cracovia, în Polonia, să atragă până la 2,5 milioane de vizitatori, ceea ce ar putea suprasolicita infrastructura locală.
'Polonia va impune controale la toate frontierele naționale între 4 iulie și 2 august, iar cei care vor vizita Polonia în această perioadă ar trebui să fie pregătiți să prezinte pașapoartele și să se supună unor verificări mai stricte de securitate pe întreg teritoriul Poloniei', adaugă comunicatul diplomației americane, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Externe
31.05.2016SUA își avertizează cetățenii asupra riscului unor potențiale atacuri teroriste în Europa în cursul verii
Comentarii (0)