Prim-ministrul Pavel Filip și omologul său ceh Bohuslav Sobotka au participat, astăzi, la Forumul oamenilor de afaceri din Republica Moldova și Republica Cehă, organizat cu ocazia vizitei oficiale a Premierului Cehiei în Republica Moldova.
În cadrul evenimentului, oficialii au pledat pentru impulsionarea relațiilor moldo-cehe pe multiple planuri, în special a cooperării comercial-economice.
Premierul Pavel Filip s-a referit la acțiunile întreprinse de autoritățile moldovenești în vederea asigurării stabilității politice, economice și sociale ca element esențial în atragerea investițiilor. „Am reușit să asigurăm o stabilitate în Moldova și vă invit să investiți! Moldova este o țară cu potențial în domeniul dezvoltării afacerilor. Suntem pe ultima sută de metri în vederea semnării unui acord cu FMI, fapt ce ne va permite să avem acces la finanțarea externă. Cehia este un partener cheie pentru Moldova și ne dorim o implicare mai activă a investitorilor cehi în economia naţională”, a spus Premierul Pavel Filip.
Prim-ministrul moldovean a vorbit și despre măsurile întreprinse pentru reformarea justiției și diminuarea barierelor administrative. „După impunerea moratoriului la controalele de stat, s-a purces la modificarea legislației privind efectuarea controalelor și reducerea numărului entităților de control de la 69 la 10”, a punctat Pavel Filip.
La rândul său, Premierul ceh Bohuslav Sobotka a menționat experiența pozitivă de colaborare dintre Republica Moldova și Republica Cehă în implementarea proiectelor în domeniul agriculturii și al managementului apelor și s-a pronunțat pentru dezvoltarea relațiilor economice și promovarea investițiilor reciproce. Oficialul a exprimat disponibilitatea țării sale de a împărtăși experiența Republicii Cehia în vederea aplicării standardelor europene în diverse domenii.
Participanţii la Forum au discutat despre posibilităţile de consolidare a relaţiilor economice şi investiţionale, sporirea cooperării bilaterale în beneficiul oamenilor din cele două state.
În anul 2015 schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Republica Cehă au constituit circa 75 de milioane de euro, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.06.2016Pavel Filip: Cehia este un partener cheie pentru Moldova și ne dorim o implicare mai activă a investitorilor cehi în economia naţională
Comentarii (0)