Potrivit MTID, ieri, 20 iunie 2016, au început lucrările de reparație a traseului R16 Bălți-Făleşti-Sculeni, care vor fi efectuate de compania italiană "Impresa Pizzarotti". Şantierul a fost inaugurat în prezența ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc, a ambasadorului Italiei în Republica Moldova Enrico Nunziata, dar şi a reprezentanților companiei de construcții şi a celei de supraveghere a mersului lucrărilor.
"Acest traseu, care este unul de importanță națională şi europeană va arăta ca nou. Va fi lărgit cu un metru, vor fi construite poduri şi sensuri giratorii noi. De asemenea va fi construit sistem de scurgere a apei, iar porțiunile de drum care tranzitează localitățile vor fi iluminate", a declarat Iurie Chirinciuc-Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
Reprezentanții companiei de construcții au dat asigurări că lucrările de reabilitare se vor încheia la timp. "Până acum am avut multe contracte şi cu alte țări. Suntem obligați să efectuăm aceste lucrări la termen, deoarece aici punem în joc imaginea companiei nostre. Ma mult, vreau pe viitor să câştigăm şi alte contracte de reparație a drumurilor din Republica Moldova", a spus directorul "Impresa Pizzarotti", Paulo Pizzarotti.
Iurie Chirinciuc a vizitat astăzi şi uzina de producere a asfaltului care este cea mai mare din Republica Moldova, dar şi laboratorul de verificare a calității. Oficialul a rămas profund entuziasmat de echipamentul tehnic pe care l-a văzut, lucru ce denotă încă odată seriozitatea companiei angajate în efectuarea lucrărilor de reparație a drumului.
Traseul R16 Bălți-Făleşti-Sculeni are o lungime de aproximativ 60 de kilometri, iar lucrările trebuie să fie gata timp de doi ani de la semnarea contractului cu compania câştigătoare, adică până în luna februarie a anului 2018.