Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.06.2016

Bune practici din Cehia pentru implementarea Registrului vitivinicol al RM

Bune practici din Cehia pentru implementarea Registrului vitivinicol al RM

Profesioniștii din domeniul vitivinicol s-au familiarizat cu proiectul de creare a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova (RVV) prin prisma experinţei Republicii Cehe. Conceptul a fost prezentat în cadrul a 4 seminare regionale, desfășurate între 14 17 iunie 2016 în orașele Cahul, Comrat, Ștefan Vodă și Chișinău. Sistemul informaţional automatizat „Registrul Vitivinicol”, care va asigura trasabilitatea produselor vitivinicole autohtone, a fost elaborat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Direcţia politici de piaţă în sectorul vitivinicol a MAIA, în colaborare  şi cu susținerea Agenției Cehe pentru Dezvoltare (CzDA) şi a Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, partenerul strategic al ONVV.

Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Ca parte a planului de acțiuni ONVV, profesioniștii din sector beneficiază în mod constant de asistență și instruire oferită de experții ONVV și experți internaționali invitați. Astfel reușim să promovăm introducerea soluțiilor moderne în agricultură și aplicarea noilor reglementări în domeniul vitivinicol. Această serie de seminare a abordat un subiect deosebit de important, deoarece RVV va funcționa ca un garant al calităţii Vinului Moldovei şi îi va ajuta pe producători să acceseze noi pieţe de desfacere.”

„Registrul Vitivinicol” (RVV) va conține informații detaliate despre toți producătorii de struguri și procesatorii vinicoli, făcând posibilă identificarea originii produselor pe bază de must şi vin, în special a celor cu indicaţie geografică (IG) şi cu denumire de origine protejată (DOP), în tot lanțul procesului de producere-comerț: viticultor, producător de vin, distribuitor, vânzător, exportator.

Experții cehi din cadrul autorităţiilor responsabile de ţinerea Registrului vitivinicol al Republicii Cehe au prezentat participanților bunele practici din acest domeniu, valabile pentru Republica Moldova. De asemenea, au fost puse în discuție subiecte privind noile tehnologii în viticultură şi vinificaţie, marketingul asociaţiilor vitivinicole şi producerea vinului ecologic.

Petr Vaculik, lider de proiect, Cehia:„În Republica Cehă registrul vitivinicol a fost creat in anul 2004, iar la moment el se află intr-un proces continuu de modernizare. Doar prin înregistrarea tuturor plantațiilor viticole din Cehia noi am putut garanta trasabilitate produselor vitivinicole. Totodată producătorii locali sunt interesaţi în menţinerea Registrului deoarece ei sunt siguri că nimeni nu va putea falsifica vinurile şi nu va exista riscul de-a pierde pieţele de desfacere. Registrul vitivinicol constituie fundamentul reformării sectorului vitivinicol din Republica Moldova.”

Înregistrarea în RVV este gratuită, dar obligatorie pentru viticultorii și vinificatorii care intenționează să-și comercializeze produsele cu IGP și DOP. Pe parcursul anilor 2015-2016 ONVV desfășoară instruiri, oferind persoanelor interesate din domeniu (viticultori, vinificatori, reprezentanți ai primăriilor, ingineri cadastrali) asistență gratuită privind: informații despre RVV, completarea cererilor de înregistrare, procedura de aplicare pentru înregistrare, beneficiile includerii în RVV etc. Fondurile necesare pentru implementarea proiectului, care sunt estimate la cca 1 milion de dolari SUA, vor fi alocate de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare (CzDA) şi Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus